Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputatul UDMR Csep Eva-Andrea a înaintat ministrului Muncii o adresă în vederea clarificării unor dispoziţii din Ordonanţa militară nr. 8

Deputatul UDMR Csep Eva-Andrea a înaintat ministrului Muncii o adresă în vederea clarificării unor dispoziţii din Ordonanţa militară nr. 8, care nu prevede siguranţa personalului din centrele rezidenţiale de îngrijire şi de asistenţă socială, potrivit Agerpres.

Astfel, UDMR solicită ca personalul acestor centre - obligat la izolare preventivă timp de 14 zile la locul de muncă - să fie testat obligatoriu şi să beneficieze de un stimulent financiar suplimentar, măsură foarte importantă, aplicată şi în cazul angajaţilor din domeniul sănătăţii, a anunţat un comunicat de presă al formaţiunii.

"În cazul personalului din centrele rezidenţiale de îngrijire şi de asistenţă socială solicităm ca suma acordată să fie de cel puţin 200 de euro lunar. Ordonanţa militară nr. 8 introduce restricţii şi măsuri care nu respectă viaţa privată a personalului angajat în aceste centre şi nu garantează nici siguranţa familiilor acestora. Potrivit actului normativ, toţi angajaţii care lucrează în instituţii rezidenţiale şi prestează servicii sociale sunt obligaţi la izolarea preventivă la locul de muncă, măsură aplicabilă încă din ziua publicării ordonanţei în Monitorul Oficial, adică din data de 11 aprilie", a subliniat deputatul UDMR, expert în politici sociale, potrivit comunicatului de presă.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 41: Lumina din caracatiță!

Ea a adăugat că, recent, a iniţiat o serie de consultări cu oficiali din Ministerul Muncii, în cadrul cărora a propus soluţii concrete pentru punerea în aplicare a ordonanţei militare.

UDMR arată faptul că şi personalul care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale, atât private cât şi publice, se află în prima linie în această perioadă dificilă, având în îngrijire persoane în vârstă, persoane cu handicap, copii şi persoane vulnerabile.

"Este inacceptabil faptul că Ordonanţa militară nr. 8 îi obligă la izolare la locul de muncă, dar nu le oferă nicio alternativă pentru siguranţa rudelor şi copiilor lor în această perioadă. Totodată, ordonanţa nu face referire la familiile monoparentale şi nici la persoanele care au în îngrijire persoane vârstnice. În condiţiile în care aceste persoane sunt obligate să locuiască la locul de muncă timp de două săptămâni, nu-şi vor putea îngriji rudele, nu vor putea părăsi instituţia în care lucrează", a precizat Csep Eva-Andrea.

Deputatul UDMR a adăugat că există o serie de situaţii pentru care sunt necesare soluţii pe plan local. Ministerul trebuie să clarifice responsabilităţile autorităţilor locale şi, în aceste cazuri, să asigure sprijinul financiar necesar, pentru a putea menţine siguranţa persoanelor angajate în instituţiile prestatoare de servicii sociale şi a familiilor acestora pe perioada stării de urgenţă, dar şi pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.