Despre HALUCINAȚIILE din presă

), cel mai des folosit în momentul de faţă este, fără îndoială, „halucinant”, atrage atenţia Rodica Zafiu, lingvist şi prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. Din seria intensificatorilor emoţionali, de care stilul jurnalistic abuzează dintotdeauna (îngrozitor, înfiorător, terifiant, zguduitor, cutremurător, groaznic, şocant, incredibil, apocaliptic, catastrofal, incendiar etc.), cel mai des folosit în momentul de faţă este, fără îndoială, halucinant. Nu e departe momentul în care cuvîntul se va banaliza total, tocindu-şi orice urmă de expresivitate; deocamdată, însă, e contagios: „Motivul halucinant pentru care Gigi a fost mutat din puşcărie!“ (cancan.ro), „Explicaţie halucinată a autorităţilor în cazul copiilor legaţi de pat“ (antena3.ro); „Reacţie halucinantă a Poliţiei Române în cazul localizării medicilor răniţi în accidentul aviatic de ieri“ (antena3.ro); „Mesaj HALUCINANT postat sîmbătă seara de Bianca Drăguşanu“ (realitatea.net) etc. Prin repetare, cuvîntul – marcat suplimentar de o intonaţie care mimează surpriza sau, în scris, rudimentar, de majuscule – e redus la rolul de pur semnal de apel şi de emfază, aproape interjecţional (un soi de atenţie!, i-auzi! sau iaca poznă!): „HALUCINANT: S-a dus la spital crezînd că e însărcinată!“ (kanald.ro); „HALUCINANT! Doi tineri dădeau foc ca să intervină la stingerea incendiilor“ (libertatea.ro). Inevitabil, continuarea textului riscă să intre într-un contrast comic cu emfaza hiperbolică a titlului, pentru că furnizează informaţii mult sub aşteptări: „Imagini halucinantedin Bucureşti. Un şofer a blocat o linie de tramvai din Bucureşti, după ce şi-a lăsat maşina parcată aiurea“ (realitatea.net, 8.02.2014); „Doctorul Pivniceru, dezvăluiri halucinante: «Coordonatele au fost repetate de nenumărate ori»“ (antena3.ro, 31.01.2014); „Investiţii halucinante în şcolile din Galaţi!“ – „o serie de investiţii de-a dreptul halucinante în grupurile sanitare construite în curţile unor şcoli din judeţul Galaţi“ (stirileprotv.ro). Modificarea semantică produsă în uzul adjectivului tinde să treacă şi asupra altor cuvinte din familia sa lexicală: se transferă participiului halucinat („Şeful Comisiei de Apărare din Senat, «halucinat» de abuzurile lui Caragea!“, gorjnews.ro) şi chiar substantivului: o prezentatoare de ştiri anunţa „o grămadă de halucinaţii“ (Antena3, 22.01.2014). Abuzul de cuvinte cu sens hiperbolic e ridicol în stilul presei (care îşi asumă astfel rolul de divertisment popular), dar e perfect explicabil în limitele comunicării curente, informale: nevoia de a evalua excesiv, de a sublinia părerile pozitive sau negative caracterizează conversaţia cotidiană, în care nu e surprinzătoare apariţia frecventă a unor super, tare de tot, naşpa, ultranaşpa etc. Sub presiunea repetiţiilor nesfîrşite din mass-media, s-ar putea ca halucinant să pătrundă tot mai mult în stilul colocvial, în care aduce un oarecare prestigiu al originii (ca termen cult, chiar ştiinţific, aparţinînd unui registru mai înalt). Halucinaţie (cu varianta halucinaţiune) şi halucinat au fost înregistrate de Dicţionarul Academic (DA, tomul II, 1934), ca împrumuturi din franceză, cu atestări de la sfîrşitul secolului al XIX-lea (la Titu Maiorescu, Vlahuţă). Halucinatcircula nu doar în psihologie, ci şi ca termen poetic (simbolist), un exemplu celebru provenind din poezia lui Macedonski („Halucinat cînd este-auzul, vederea este fermecată; Aud ce spune firul ierbii, şi văd un cer de aripi plin“, „Noapte de mai“). Halucinant apare, la începutul secolului al XX-lea, în poemele de război ale lui Aron Cotruş („ploi de rachete [...] cu zborul lor halucinant, barbar“). Mai mult descriptiv decît evaluativ, cuvîntul avea conotaţii preponderent pozitive (prin asociere cu visul, iluzia, imaginarul). Sensul actual e, desigur, integral negativ: halucinant devine sinonim cu incredibil, aplicîndu-se numai lucrurilor şi situaţiilor prezentate ca lipsite de raţionalitate şi de justificare: e un fel de livresc „se sparie gîndul“ sau (cu un clişeu la modă în ultima vreme), „noaptea minţii“. Dicţionarele noastre nu au surprins încă deplasarea semantică spre negativitate; în DEX, sensul figurat al adjectivuluihalucinant este explicat printr-un lanţ de sinonime cu conotaţii preponderent pozitive: „care impresionează puternic; impresionant, grandios, uluitor“. E interesant că modificarea semantică şi stilistică a lui halucinant (prin adăugarea sensului negativ) e similară celei înregistrate de etimonul francez hallucinant (va fi fost, poate, chiar influenţată de acesta). În publicistica şi în comunicarea politică actuală din Franţa, adjectivul e folosit exact ca în română, ca marcă superlativă de uimire jucată şi de indignare: „Un tweet hallucinant: les confidences de Thomas Hollande“ (franceinfo.fr); „ces déclarations hallucinantes“ (Europe1.fr); despre un proiect guvernamental, un politician declară că este „hallucinant et démagogique“ (tf1.fr). În fine, deloc surprinzător, în spaţiul politic şi publicistic italienesc se foloseşte, cu aceeaşi valoare, adjectivul allucinante: în 29 august 2013, Silvio Berlusconi se referea la condamnarea sa prin formula „Sentenza allucinante, problema per democrazia“ (repubblica.it). sursa: dilemaveche.ro

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!