DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dezbatere televizată Macron vs. Le Pen. Centristul considerat mai `convingător`/ SONDAJ

Vox
Emmanuel Macron Marine Le Pen

Candidatul centrist Emmanuel Macron a fost considerat "mai convingător" decât candidata extremei drepte, Marine Le Pen, în duelul televizat de miercuri, cu patru zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Franţa, relevă un sondaj de opinie realizat prin telefon la finalul dezbaterii şi citat de Reuters şi EFE.

Mesaj BOMBĂ al lui Liviu Dragnea: 'Dezaprob CATEGORIC votul pe legea grațierii'

Aproximativ 63% dintre persoanele chestionate în sondajul Elabe, pentru BFM TV, l-au considerat pe pro-europeanul şi fost ministru al economiei "mai convingător" decât lidera Frontului Naţional, relateaza agerpres.

Macron a fost preferat de 95% dintre cei care l-au votat în primul tur, în timp ce la Marine Le Pen procentul a fost de 85% din cei care au susţinut-o. 

Două treimi din cei care l-au votat în primul tur, din 23 aprilie, pe Jean-Luc Mélenchon, reprezentantul stângii radicale, l-au apreciat mai convingător pe Emmanuel Macron, iar un procent de 58% dintre cei care l-au susţinut pe conservatorul Francois Fillon au fost de aceeaşi părere.

"Sunteţi copilul preferat al sistemului şi al elitelor", l-a caracterizat Le Pen pe Macron, în deschiderea acestei dezbateri urmărite de milioane de telespectatori. 

"Strategia dumneavoastră este să spuneţi multe minciuni", a replicat Macron. 

La finalul unei campanii foarte tensionate, cei doi candidaţi au discutat pe un ton similar într-o dezbatere în care Le Pen i-a reproşat lui Macron că este reprezentantul "globalizării sălbatice", iar acesta a acuzat-o de "ură" şi "minciuni". 

"Contra terorismului, trebuie mai întâi să ne recuperăm frontierele, imediat", a subliniat Marine Le Pen, pe tema atentatelor jihadiste, care au făcut 239 de morţi din ianuarie 2015 şi au traumatizat Franţa. Ea a promis expulzarea tuturor străinilor suspectaţi de ameninţare la adresa securităţii teritoriului francez. Securitatea şi terorismul sunt "total absente din proiectul dumneavoastră", l-a criticat Le Pen pe Macron, acuzându-l de "indulgenţă faţă de fundamentalismul islamic". 

"Ceea ce propuneţi, ca de obicei, este remediul universal fără nicio eficienţă", a replicat candidatul centrist, arătând că au fost deja restabilite controalele la frontiere şi relevând că parlamentarii Frontului Naţional nu au votat legislaţiile antiteroriste nici franceze, nici europene. 

Candidatul de 39 de ani, sosit primul în primul tur, a acuzat-o pe şefa extremei drepte că pică în "capcana" jihadiştilor şi aduce "războiul civil în ţară". 

"Marea preoteasă a fricii este în faţa mea", a atacat-o şi Macron pe Le Pen pe tema euro, căci cu aceasta Franţa "va ieşi din zona euro, din Europa", în timp ce majoritatea francezilor sunt ostili unei astfel de decizii. 

Marine Le Pen şi-a acuzat adversarul că este supus cancelarei germane Angela Merkel şi viziunii acesteia pentru Europa. "Oricum, Franţa va fi condusă de o femeie, fie de mine, fie de doamna Merkel", a spus Le Pen. 

"Opriţi-vă cu aceste formulări care sunt ridicole", i-a răspuns Macron, adăugând: "Franţa nu e o ţară închisă. Sunt candidatul unei Franţe puternice, într-o Europă care protejează". 

Fostul ministru al Economiei şi-a acuzat rivala că îşi sporeşte promisiunile fără a le putea finanţa. "Nu există o finanţare magică", a atras atenţia Macron, subliniind: "Nu aţi explicat cum veţi scădea şomajul, nu propuneţi nimic". 

La rândul său, Le Pen l-a provocat toată seara pe "copilul preferat al sistemului şi al elitelor", spunându-i adesea că este "pilotat de Francois Hollande" şi trimiţând permanent spre participarea sa în guvernul socialist foarte impopular al preşedintelui actual aflat la final de mandat. 

"Sunteţi moştenitoarea unui sistem care prosperă pe furia francezilor de decenii", a atacat-o Macron pe Le Pen, "sunteţi parazitul acestuia". "Franţa merită mai mult decât pe dumneavoastră", a conchis acesta. 

Ca majoritatea presei franceze, cotidianul Le Monde deplângea joi o "dezbatere brutală, violentă de la un capăt la altul".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.