DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dezbaterile la CCR pe tema completurilor de 5 judecători au început! Ce au declarat Cristina Tarcea și Toni Greblă la intrarea în sală

www.ccr.ro
CCR

Judecătorii Curţii Constituţionale a României au început dezbaterile, miercuri dimineaţă, în şedinţă publică, privind sesizarea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe tema constituirii completurilor de cinci judecători.

„Am să susțin exact contrariul, că am pus în aplicare dispozițiile legii așa cum sunt ele reglementate”, a spus Tarcea la intrarea în sală.

„Eu sunt cel care susține punctul de vedere al primului ministru exprimat în sesizarea pe care a adresat-o CCR. Primul ministru, eu, mulți alți juriști avem un punct de vedere contrar, iar soluționarea acestui conflict revine exclusiv CCR.”, a spus și Toni Greblă la intrarea în ședință.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Alexandru Marghiloman General Averescu

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.