Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dezvăluiri despre finanțarea din Rusia a PSRM: Legătura dintre un bancher rus și un creditor al unei companii afiliate socialiștilor

rusia moldova

În spațiul mediatic al Republicii Moldova apar tot mai multe probe ce desconspiră finanțarea de către Federația Rusă a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Cea mai recentă: legătura dintre un bancher rus și un creditor al companiei „Exclusiv Media”, afiliată socialiștilor.

O firmă britanică, ce apare în dosarul Bahamas de finanțare a societății comeriale „Exclusiv Media” SRL, controlată de președintele fracțiunii parlamentare a socialiștilor din Parlamentul Republicii Moldova, Corneliu Furculiță, a avut același asociat din offshore ca o bancă din Rusia, care a dat faliment, și o companie ce a finanțat campania de lobby în SUA a „reginei gazelor” din Ucraina, arată documente analizate de site-ul mold-street.com.

La finele săptămânii trecute, o instanță din Moscova l-a eliberat din arestul poliției, trecându-l în arest la domiciliu, pe afaceristul Oleg Karchev, unul dintre principalii acționari ai firmei Merlion, locul 33 în topul celor mai mari companii din Rusia, transmite portalul de știri SafeNews.md.

Arestat la finele anului trecut, milionarul rus era bănuit de organizarea tentativei de asasinare în anul 2015 a fostului director al companiei Merlion. Pentru trecerea lui Karchev în arest la domiciliu ar fi insistat chiar anchetatorii.

Misha Bayne, acționar nominal la o bancă din Rusia şi la zeci de companii și conexiunile indirecte cu firme ce apar și în dosarul Bahamas din Moldova, ce se referă la finanțarea din Federația Rusă a Partidului Socialiștilor din Republica Molodva.

Or, Oleg Karchev, unul dintre cei mai mari acționari ai grupului Merlion, este cunoscut și prin faptul că anterior a controlat cel puțin opt bănci din Rusia, șapte din care au dat faliment la finele anului 2014.

În prezent el mai deține controlul doar asupra Realistik Bank (locul 145 în Rusia după active).Și dacă în prezent numele lui apare direct, în trecut, băncile erau de regulă controlate prin persoane interpuse.

Spre exemplu, în 2014 Karchev deținea banca comercială „Uralprivatbank”, care urma să fie asociată în grupul Rost Bank, tot controlat de afacerist. Controlul asupra „Uralprivatbank” era asigurat însă prin persoane nominale din Rusia și din diverse paradise fiscale.

Unul dintre aceștia este Misha Nadra Frances Bayne (Misha Bayne) din Grenada, care în august 2014, deținea un pachet de circa 10% din capitalul „Uralprivatbank”, căreia la finele anului 2014 i-a fost retrasă licența și impus regimul de sanare de către Banca Centrală din Rusia.

Acest aspect poate fi dedus din tabelul de mai jos, scris în rusă, unde Misha Bayne, apare ca fondator, reprezentant, secretar și director, la numeroase companii off-shore, inclusiv din Marea Britanie, Belize, unele din care au conexiuni și cu firme şi persoane influente din Republica Moldova.

content-image

Exclusiv Media se împrumută de la Bulwer Development LP

La începutul anului 2020, portalurile de știri Newsmaker și Ziarul de Gardă au publicat copia unei solicitări adresate Serviciului Fiscal de Stat, pe 2 decembrie 2019, în care Procuratura Anticorupție comunica despre bănuielile sale cu privire la spălarea de bani de către companiile „Exclusiv Media” SRL, „Westerby Limited” și câteva persoane fizice neidentificate.

În demers se menționa că procurorii au constatat că în luna februarie 2016, pe conturile societății „Exclusiv Media” au ajuns 1,5 milioane de euro de la Westerby Limited din Bahamas, caz dezvăluit de RISE Moldova.

Totodată se mai specifica, în martie-aprilie, același an, Petru Burduja, directoru Exclusiv Media (actualmente, deputat în Parlamentul Republicii Moldova de la partidul socialiștilor) și Ludmila Furculiță, soția lui Corneliu Furculiță, fondatorul acestei companii și parlamentar din partea aceluiași partid, au retras de pe conturile „Exclusiv Media” SRL peste 20 de milioane de lei pentru „restituirea ajutorului financiar la persoane fizice”.

Potrivit documentului, directorul Exclusiv Media, Petru Burduja, a confirmat această operațiune prin contracte de împrumut (asistență), din care rezultă că firma a obținut împrumuturi de peste 5 milioane de lei „de la 11 persoane fizice afiliate” și 100.000 de  dolari SUA de la compania nerezidentă „Bulwer Development LP”, reprezentant al acesteia fiind Iaroslav Țurcan.

content-image

Ultimul figurează în calitate de președinte al Fundației „Din Suflet”, fondată și administrată de Galina Dodon, soția lui ex-președintelui Republicii Moldova Igor Dodon. Potrivit portalului de știri Ziarul de Gardă,  Țurcan Iaroslav este originar din Dubăsari, deține pașaport rusesc din 2013, iar pe rețelele de socializare și în viața reală este susținător al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova și al familiei Dodon.

Misha Bayne și Bulwer Development LP

Dacă despre Westerby Limited din Bahamas, care a transferat bani pentru compania afiliată socialiștilor, s-au scris multe, apoi numele Bulwer Development LP apărea pentru prima dată în dosarul finanțării Exclusiv Media.

Bulwer Development LP a fost fondată în iulie 2015 în Edinburgh, Scoția, de Krontex Services Ltd și Nostrex Services Ltd din Belize. Aceste companii și acum apar ca fondatoare şi la alte firme din Marea Britanie.

Krontex Services Ltd era reprezentată de Misha Bayne din Grenada, iar Nostrex Services Ltd de Kemlyn Gentle la fel din Grenada.

În iulie 2017 la Bulwer Development LP a rămas doar Krontex Services Ltd, din august 2017, asociat apare Bulwer Invest Lp din UK, ca pe 23 august 2018 Bulwer Development să fie dizolvată.

Misha Bayne şi Baza de odihnă din localitatea Sadovo, Repubica Moldova

Tot din august 2017, Bulwer Invest Lp preia și altă companie – Chester Business Lp. Și la această firmă până în vara anului 2017, asociate erau două firme din Belize reprezentate de aceeași Misha Bayne și Kemlyn Gentle din Grenada.

Şi Chester Business Lp are conexiuni directe cu Moldova, chiar în satul de baștină a lui Igor Dodon. Or, firma britanică este din 2014 unic asociat la „Baza de odihnă Sadovo” SRL ce deține terenuri și o bază de odihnă în Sadova, Călărași, Republica Moldova. Potrivit Ziarului de Gardă, la această bază de odihnă în 2014, Igor Dodon a organizat, de exemplu, o întâlnire cu bloggeri de la Chișinău.

În februarie 2019, unic asociat la Chester Business Lp devine Vadim Ciubara, care potrivit RISE Moldova, este una din persoanele de încredere a lui Igor Dodon.

Vadim Ciubara este beneficiar alături de Igor Ceaika, fiul fostului procuror general al Rusiei, la compania comercială „Telesistem” SRL din Moldova.

Ultima deține licența de emisie pentru postul de televiziune Primul în Moldova (care anterior se numea Accent TV), afiliat socialiștilor. Vadim Ciubara se află acum mai mult la Moscova, dar periodic revine la Chișinău.

Aceleași off-shoruri, dar deja pentru „regina gazelor” din Ucraina

Dar să revenim la cele două firme din Belize (Krontex Services Ltd și Nostrex Services Ltd), reprezentate de Misha Bayne și Kemlyn Gentle din Grenada.

La finele anului 2015, în Ucraina a izbucnit un scandal legat de finanţarea unei campanii de lobby în SUA, în favoarea fostului premier ucrainean Yulia Timoshenko.

Investigațiile jurnalistice au constatat că Wargrave Trading LLP din Marea Britanie, la care proprietari nominali erau aceleaşi Krontex Services Ltd şi Nostrex Services Ltd, a plătit cu zeci de mii de dolari, serviciile de lobby ale companiei americane Wiley Rein LLP.

În plus, Wargrave Trading LLP apare şi într-o listă de companii cu transferuri de milioane dolari peste hotare, depistată de procurori în urma arestării la finele anului 2015 a lui Ghenadi Korban, membru al echipei miliardarului Igor Kolomoisky, fost guvernator al regiunii Dnepropetrovsk.

Korban a fost rapid eliberat din închisoare, fiindu-i aplicat arest la domiciliu, de judecătorul ucrainean Nikolai Ceaus, dat în urmărire internaţională şi care acum se ascunde în Moldova, solicitînd azil politic.

Deşi nu putem spune cu certitudine că există o legătură directă între toate aceste companii, dar faptul că ele se intersectează atât de des, arată cum afaceriștii și politicieni din Moldova, Ucraina şi Rusia se folosesc de serviciile unor proxy (companii și persoane) pentru tranzacții și operațiuni dubioase.

Nu exclusem ca în spatele acestor companii și tranzacții să se vadă urechile serviciilor speciale ale Federației Ruse, ceea ce ar confirma implicarea acestui stat în anumite procese din fostele țări sovietice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.