DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

DEZVĂLUIRI din trecutul SECRET al Elenei Udrea: Un cunoscut jurnalist și politician rupe tăcerea

facebook
elena udrea

Cozmin Gușă a avut numai cuvinte de laudă la adresa Elenei Udrea. Consultantul politic a dezvăluit, într-un interviu acordat celor de la eBihoreanul de acum 3 ani, care a fost evoluția carierei politice a Elenei Udrea. În anul 2000, actualul consultant politic a devenit secretar general al PSD, la propunerea lui Adrian Năstase, în perioada în care Elena Udrea îi era consilieră. Guşă spune că Elena Udrea a insistat să o ia în PSD pentru că voia să facă politică.

Citește și: Băsescu, 'SPIRITUAL': Acum se formează sintagma ești cu Cioloș sau ești corupt

„Elena îmi era consilieră, chiar dacă îmi făcea şi cafele uneori. Şi eu i-am făcut. La un moment dat am plecat din presă pentru că m-a dezamăgit Dan Voiculescu, cu o chestie personală. Trebuia să-mi găsesc un loc. Atunci, în 2000, m-am întâlnit cu Năstase, care era în campanie. Având în vedere studiile şi filo-americanismul meu, care era la mare modă pe atunci – unii chiar ziceau că am fost recrutat de CIA, la fel cum zic acum că-s KGB-ist – mi-a propus să-i fiu secretar general la partid. Elena era deja parteneră cu prietenul meu Dorin Cocoş şi voia să facă politică, deşi eu o tot îndemnam să facă afaceri. N-am scăpat de gura ei şi a trebuit s-o iau la PSD. S-a dovedit foarte harnică şi ambiţioasă. Venea prima la birou şi pleca ultima. După vreo 6 luni şi-a dat seama că nu putea face carieră rapid şi a revenit în avocatură. Ne-am reîntâlnit politic în 2004, când Stolojan o pusese prima pe lista de candidaţi la Consiliul General Bucureşti din partea PNL”, a declarat Guşă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.