Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dinamo a cesionat o parte din drepturile de televizare pentru sezonul viitor către o firmă, anunță secretarul general al LPF

www.sport.hotnews.ro
justin Stefan, secretar LPF

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a declarat, marţi, că Dinamo a cesionat o parte din drepturile de televizare pentru sezonul viitor către o firmă, ceea ce ar putea însemna un progres în negocierile pentru vânzarea clubului, potrivit news.ro.

"Este vorba despre acea cesiune despre care s-a discutat în ultima vreme cu spaniolii. Cred că e o firmă din Spania, nu ştiu exact unde are sediul, în momentul acesta. Ea a fost înregistrată la ligă zilele trecute.

Chiar am purtat o discuţie telefonică astăzi (n.r. - marţi) cu domnul Bălănescu, spunându-i . Însă, cel puţin la momentul prânzului, mi-a spus că această sumă de bani încă nu intrase în conturile clubului.

Este vorba de suma pe care o au de primit din sezonul viitor, dar nu întreaga sumă, o parte. Nu e un risc pe care şi-l asumă liga (n.r. - că Dinamo ar putea retrograda).

Citește și: Avea Porche Cayenne şi BMW X5 conduse de şofer - Mărturiile auzite de judecătorii CAB înainte de verdictul definitiv în dosarul ex-colonelului SRI

Este o discuţie între cei doi. Atât timp cât Dinamo rămâne în ligă, acea cesiune va fi onorată din drepturile de televizare, iar în măsura în care Dinamo retrogradează, e clar că nu mai putem onora acea cesiune, pentru că nu mai are drepturi de televiziune de încasat. E clar că au avansat (n.r. - negocierile pentru vânzarea clubului).

Vorbim de o cesiune de creanţă, nu reprezintă un transfer de proprietate, de bunuri. Doamne ajută să se rezolve această... să se încheie această telenovelă şi clubul să reuşească să ajungă la acea stabilitate financiară pe care ne-o dorim cu toţii, atât la nivelul ligii, ca organziatori de competiţie, cât şi la nivelul suporterilor clubului. E clar că există nevoia de stabilitate acolo", a declarat Ştefan, la Digi Sport.

Potrivit gsp.ro, acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, negociază în acest moment vânzarea clubului către Pablo Manuel Fernandez Cortacero, un spaniol cu afaceri în domeniul imobiliarelor. Acesta din urmă s-a angajat să împrumute clubul Dinamo cu 500.000 de euro, înainte ca el să capete acţiunile, cu posibilitatea de a-şi recupera banii din drepturile TV aferente sezonului următor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.