Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Directoarea UNICEF demisionează din funcţie din motive personale

http://www.montblanc.com
UNICEF

Directoarea Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Henrietta Fore, a decis să demisioneze din funcţie din motive personale, a anunţat marţi ONU, aducându-i un omagiu pentru activitatea sa de la agenţia Naţiunilor Unite "în scopul ameliorării vieţii copiilor din lumea întreagă", relatează AFP.

Henrietta Fore l-a informat despre decizia sa pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, explicând că vrea "să se consacre unei probleme de sănătate care afectează un membru al familiei sale", indică un comunicat al Organizaţiei, fără a furniza alte amănunte, scrie Agerpres.ro.

UNICEF este condus de un consiliu de administraţie format din 36 de membri reprezentând cele cinci grupuri regionale de state membre ale ONU (Africa, America latină şi Caraibe, Asia-Pacific, Europa de Est, Europa Occidentală şi celelalte state).

Henrietta Fore, o americancă în vârstă de 72 de ani, şi-a început mandatul pe 1 ianuarie 2018 şi va rămâne în funcţie până la desemnarea succesorului său, precizează comunicatul ONU.

UNICEF lucrează pentru a ajuta copiii din 190 de ţări şi teritorii, în situaţii de urgenţă precum cele din statele care au trecut printr-un conflict civil. Bugetul său provizoriu total pentru perioada 2018-2021 este de 22,8 miliarde de dolari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.