Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Distinşi colegi din PSD

Ninel PEIA

adresez vouă în calitate de simplu membru al PSD, nu doresc să candidez  la vreo funcţie şi nici nu doresc să mă bag în seamă cu forţa. Sunt însă obligat, ca membru al acestui partid, să profit de această oportunitate ca să atrag atenţia asupra unei chestiuni de care cred că, dincolo de punctele principale ale momentului, ar trebui să ne ocupăm neîntârziat.

Distinşi colegi, vorbesc despre un fapt îngrijorător ale cărui efecte ulterioare pot constitui poli de slăbiciune în cadrul organizării PSD.  Unitatea membrilor unui partid, coerenţa ideilor şi încrederea deplină în obiectivele alese cu grijă fac unitatea unui partid politic, aşa cum unitatea în idei şi deziderate a majorităţii cetătăţenilor dau puterea unui stat de a rezista în calea oricăror vitregii. Din nefericire, am constatat că, tot mai des, vocile membrilor PSD din teritoriu, a membrilor care nu aleargă pentru funcţii, dar care au muncit ani de zile pentru imaginea PSD şi impunerea acestuia ca şi partidul cel mai conştient şi coerent istoric din România contemporană  ajung din ce în ce mai greu spre vârful partidului.

Domnilor, Păstrarea acestei cutume şi ignorarea efectelor ei pot genera fisuri grave în organizarea partidului.

Doamnelor, domnilor,

Fiecare membru PSD, oriunde s-ar afla el, şi în cel mai îndepărtat cătun al Ţării, se identifică firesc cu imaginea de ansamblu a PSD. Ignorarea celor care au lucrat şi luptat din toate puterile pentru ţelurile PSD va genera, mai devreme sau mai târziu, instalarea indiferenţei în sufletele celor corecţi lăsând un loc gol numai bun de umplut de personaje bizare, incerte ideologic, indivizi etern subjugaţi intereselor personale. Am observat, cu mâhnire o spun, proliferarea unei categorii de oameni, deveniţi membri ai acestui partid „la nevoie”, sau, eventual după instalarea unei Administraţii social democrate în România. Aceşti politruci, împreună cu veşnicii tehnocraţi, vajnici traseişti şi săritori peste ideologii sunt, în cazul oricărui partid, o ameninţare şi numai marginalizarea acestora sau chiar excluderea lor din rândurile partidului vor pune PSD la adăpost de mişcări şi mutaţii politice nedorite în chiar rândurile partidului. Aceste probleme vor avea un ecou nedorit şi nefast şi în rândurile electoratului tradiţional al PSD.

Noua conducere PSD trebuie să-şi întoarcă faţa către fidelii săi, către cei care chiar s-au pus la dispoziţie cu suflet, timp, putere de muncă sau bani ani la rând în cadrul PSD. Ei sunt forţa, nervurile, structura de oţel a PSD. Social democraţia în care credem şi care suntem convinşi că o merită Ţara şi Neamul românesc nu se poate construi şi nici nu va dăinui dacă se va sprijini pe oameni care cumpără sau vând influenţă, pe cerşetorii de locuri călduţe prin ministere sau care şterg zidurile filialelor încercând să capete bunăvoinţa centrilor de putere ai partidului.

Ignorarea existenţei unor astfel de personaje şi favorizarea lor în detrimentul autenticilor social-democarţi din partid trebuie să înceteze tocmai pentru ca sângele tânăr şi dedicat partidului să capete dreptul logic de a participa la diverse acte de decizie, pe mai multe paliere, dar cu conştiinţă curată a apartenenţei la PSD şi pentru binele unei Românii social-democrate.

Spre bucuria  noastră, majoritatea vânzătorilor de Ţară s-au grupat într-o dreaptă ineficientă, golită de substanţă şi incapabilă să îşi rezolve propriile probleme ideologice, care se autoridiculizează pe zi ce trece.

Faptul că nu trebuie, pentru moment, să ne concentrăm asupra inamicilor politici, ne-ar permite să alocăm timpul necesar reevaluării membrilor PSD de pe tot  teritoriul Ţării, de a găsi şi promova noi exponenţi social democraţi autentici, vectori crescuţi în PSD, odată cu PSD, alături şi pentru PSD.

Avem membri valoroşi, ei trebuie lăsaţi să ajungă acolo unde pregătirea fiecăruia îl recomandă a fi de ajutor Ţării şi PSD-ului.

Mă opresc aici pentru a nu vă mai răpi din preţiosul dumneavoastră timp, dar vă rog să daţi atenţia necesară acestei chestiuni atâta vreme cât prevenţia nu va cere înlăturări chirurgicale inevitabile mai târziu.

Cu preţuire, Ninel Peia, deputat PSD

www.ninelpeia.ro

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.