Distracție terminată la spital: O persoană a fost lovită de un snowmobil, după ce a căzut de pe un altul, în Munţii Gutâi

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 19-01-2021

Actualizat: 19-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O persoană care se afla marţi seară pe un snowmobil a căzut şi a fost accidentată de un alt snowmobil în timpul unei deplasări prin pădurea din Munţii Gutâi, a informat directorul Serviciului Public Judeţean Maramureş Salvamont, Dan Benga.

Potrivit acestuia, accidentul s-a produs în pădurea din vecinătatea oraşului Cavnic (Munţii Gutâi), pe drumul prin pădurea din spatele pârtiei Icoana, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Groaznic! Activistul de mediu Daniel Bodnar ar putea rămâne paralizat

"Persoana aflată pe unul din snowmobile a căzut, fiind lovită din spate de un alt snowmobil. La locul accidentului au ajuns echipajul SMURD Cavnic şi echipajul Salvamont. Accidentatului i-a fost acordat primul ajutor, aplicându-i-se gulerul cervical şi fiind preluat cu salteaua vacumatică. În acest moment, bărbatul, de 30 ani, accidentat e transportat la unitatea medicală pentru investigaţii complexe", a spus Dan Benga.

Conform aceleiaşi surse, la momentul accidentului, pârtia Icoana şi zonele limitrofe erau închise celor care practică sporturile de iarnă (schi, snowboard).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri