Premium
Un interviu publicat de PoliticScan cu fostul șef US Secret Service, Europa de Est, a făcut un pic de vâlvă în mediul online. L-am citit cu interes și simt nevoia să împărtășesc cititorilor ce am văzut eu în acest interviu.
Pe scurt: declarații curajoase ale fostului șef Secret Service, o anume exasperare în ton, dar și tentația de a-i provoca pe români și a-i atenționa asupra ”jocului de lumini și umbre” de la București. O anume lipsă de realism, atunci când își imaginează că Occidentul mai păstrează în România aura incoruptibilității și rolul mântuitor pe care le-au avut până de curând în ochii românilor.
Mai întâi, să vedem cine e Darren White și ce-l îndreptățește pe el să vorbească despre România. În primul rând e un cetățean american, ca mulți alții, care au vizitat România. A locuit cinci ani aici (2009-2014), mai exact în complexul ”Stejarii” din București, pe care îl invocă destul de des în răspunsurile sale, când vrea să ilustreze polarizarea socială. Așadar, un străin de peste ocean care a avut ocazia să înțeleagă ceva din România la firul ierbii.
În al doilea rând, White a fost șeful Biroului Secret Service, responsabil pentru opt țări din Europa de Est, având totuși baza în România. Un om de acest rang avea acces la informațiile probabil cele mai intime despre România și întreaga regiune: mediul economic, politic, cultural etc. Asta s-a întâmplat, desigur, în baza unei bune conlucrări între serviciile românești și structurile partenere NATO.
Dl. White nu dezvăluie mari secrete, nimeni nu se aștepta la așa ceva din partea lui, dar face o poză a României așa cum a văzut-o el, cetățeanul american și specialistul în informații.
Mai întîi e prima imagine, cea care șochează ”civilizatorul”, atunci când merge într-o țară mai puțin dezvoltată. Și ceea ce l-a frapat era discrepanța între mediul său de rezidență (complexul ”Stejarii”) și România reală. Această diferență arată, probabil, fără să te uiți pe statistici, gradul ridicat de polarizare. Am fost la rândul meu în asemenea situații de mai multe ori în carieră (stăteam într-un hotel luxos din Ulan Bator, Mongolia, dar am văzut și Mongolia reală, cu populația din iurte, din deșert, din localități răsfirate în stepa asiatică și am putut constata polarizarea socială ridicată).
Plecând de aici, își pune întrebarea, pe care și-au pus-o și alții de atâtea ori: cum de o țară atât de bogată în resurse, inclusiv umane, se confruntă cu o asemenea polarizare. Evident, explicația o găsește în corupția clasei politice (cu care s-a confruntat probabil mai degrabă în calitate de beneficiar al unor informații privilegiate), cea care, de fapt, reprezintă un mecanism parlalel de redistribuire a avuției naționale. Paralel cu statul. Până aici nu ne spune nimic nou.
Felul în care vede el corupția este probabil ceva mai original decât al nostru, al trăitorilor pe aceste meleaguri, deși n-aș fi sigur că nu avem destui concetățeni care gândesc la fel. Viziunea sa este destul de pesimistă și accentuează mai mult cercul vicios al corupției politicienilor, pe care îl exprimă plastic prin - ”românii merg la alegeri să-și aleagă otrava”. Cumva, White vede fenomenul corupției ca pe ceva înrădăcinat cultural și de aceea vine cu soluția năstrușnică (pentru unii) de a aduce politicieni din alte țări. Pare că White spune: orice români ai pune acolo în funcții, ei vor fi corupți, pentru că românii au o tradiție istorică în acest sens.
Evident că i se poate replica, pe bună dreptate, că există destui români cinstiți. De altfel, vorbește și el despre ei. I-a văzut. Țăranul care își lucrează peticul de pământ în Buzău. Și-atunci întrebarea e diferită. Cum de nu ajung ei în cele mai înalte funcții din stat sau în Parlament și ajung cei pe care îi considerăm corupți? Nu cumva mecanismele de selecție sunt dereglate? Nu cumva partidele sunt construite pentru a filtra resursa umană, așa încât să-i oprească pe cei integri să ajungă în funcții publice? Și-atunci de ce să imporți străini când poți regla mecanismele? Dar mecanismele ar putea fi reglate tot de politicieni, iar politicienii nu au niciun interes să aducă oameni integri în politică pentru că ei sunt corupți. Iată aici de fapt cercul vicios, pe care cumva White îl observă, atunci când vine cu soluția ”trăsnită” de a importa parlamentari europeni și americani.
Am observat în răspunsurile șefului Secret Service o anumită exasperare din experiența pe care a avut-o cu autoritățile din România. Spune lucruri pe care le bănuiam și noi. Dacă noi (americanii) puneam presiune, începeau să se mai întâmple lucruri, cum întoarceam capul, lupta anti-corupție se relaxa, sugerează White în câteva rânduri. Din această cauză, așteptările sale față de politicienii români sunt destul de scăzute. Teama occidentalilor de ”simulacru”, de limbajul dublu, în fostele țări comuniste, e deja proverbială. Dacă ne uităm că partidele mari au început deja un proces intern de curățire, prin formularea unor criterii de integritate, am putea deveni optimiști. Am zice că se reglează mecanismele de selecție în favoarea celor cinstiți. Dacă-l ascultăm pe Darren White, redevenim pesimiști. Dacă și asta e tot o mimare, cum au fost și altele?
White este destul de radical în prezentarea faptelelor și în scepticismul său față de reformele clasei politice. Spune pe șleau: Noi știm foarte bine. Noi am fost acolo. Am fost ”infiltrați” acolo (We were embedded there).
Să mai remarcăm că tot acest scepticism al șefului Secret Service față de succesul luptei anti-corupție are în fundal eforturile unor instituții ale statului (DNA, SRI, CSM, ICCj), din ultimii ani, de a ancheta și condamna persoane de rang înalt. Puțin probabil că White nu a remarcat aceste eforturi. Și, totuși, rămâne sceptic asupra rezultatelor. Până la urmă, scepticismul față de această soluție este împărtășit în unele declarații ale Laurei Kovesi, șefa DNA. Și ea pare conștientă că tot ceea ce întreprinde nu e suficient. Și asta pentru că, în fiecare zi, mai apare câte un caz nou, de actualitate, de demnitar, mai mic sau mai mare, implicat în afaceri de corupție.
Realitatea e că, în ultimii ani, statul român a fost salvat de la eșec de aceste instituții de forță, care măcar au dat senzația românilor că cineva veghează și se luptă. Altfel, trebuie să fim conștienți că ”patrulele Vlad Țepeș” înființate de Partidul România Unită ar avea un succes nebun. Capacul n-ar mai fi putut fi ținut pe oală pentru mult timp. Frustrarea majorității românilor atinsese cote de neimaginat. Faptul că văd puternicii zilei luați la întrebări de procurori le dă un sentiment de liniștire, care evită tocmai ”haiducia” partidelor extremiste - să ieșim în stradă și să le dăm în cap ciocoilor.
Se mai întâmplă însă un lucru interesant. White deplînge faptul că americanii nu au preluat conducerea proceselor. Că i-au lăsat tot pe români la cârma anti-corupției. Se lamentează și că experții lor ar fi fost refuzați de partea română, tocmai din teama că ar putea merge prea departe cu investigațiile lor. Aici, cred că lui Darren White i-a scăpat o nouă stare de spirit a românilor, care se vede din ce în ce mai des în manifestări naționaliste, în orgolii tot mai accentuate ale concetățenilor noștri că suntem la ”comanda străinilor”.
Cumva soluția miraculoasă a americanilor care ne scapă de corupție și-a cam epuizat energia mirajului. Rezervele față de ”cei care ne dau lecții” din Occident încep să fie justificate de tot felul de știri: Volkswagen păcălește testele de noxe, ApaNova crește artificial prețul apei și mituiește consilieri, Grecii sunt îndatorați de țările bogate, Bechtel a fost o ”pompă de bani”, Petrom s-a vândut pe nimic etc. Sigur, o parte din aceste știri sunt prelucrate și marketizate de propaganda rusă, tot mai prezentă în România, pentru a contura imaginea unor ”binefăcători ipocriți”, dar multe pleacă de la fapte, nu de la invenții.
Din acest motiv, e din ce în ce mai greu pentru occidentali să controleze procesele în România. Le pot veghea, le pot ține în continuare sub monitorizare, dar nu mai pot interveni fățiș, așa cum făceau odinioară, adăugând o legitimitate liderilor români care preluaseră agenda reformelor. Este o precauție acum câțiva ani nenecesară. Altfel, discursul diversificat al Partidului României Unită, care țintește deopotrivă corupția politicienilor români și ploconirea lor în fața marilor puteri, ar putea să-și găsească repede un făgaș în opinia publică. Dar nu, până la partidele exotice, îi avem pe politicienii mainstream care simt și ei foarte bine oportunitatea retoricii naționaliste. Chiar astăzi, Victor Ponta, făcând referire la zicerile lui White, îl pune la colț pe acesta pentru îndrăzneală de a da lecții României.
