Procurorii DNA au explicat, într-un comunicat de presă, consecințele pe care le-ar putea avea unele dintre modificările Codului Penal, punctul de vedere fiind trimis către Parchetul General.
Restrângerea sferei informațiilor nedestinate publicității ar putea avea ca efect dezincriminarea unor categorii de fapte, explică procurorii.
"Spre exemplu, unul dintre efecte va fi că divulgarea de informații în cursul unei proceduri de licitație publică, unuia dintre participanți, pentru a-l favoriza în raport cu ceilalți, nu va mai putea fi sancționată", arată DNA.
DNA susține că modificările infracțiunii de favorizare a făptuitorului îngreunează pedepsirea coruptie în sistemul judiciar, precizând că s e creează imunități discreționare în fața legii.
"Excluderea organelor judiciare dintre cei care pot săvârși infracțiunea de favorizare a infractorului încalcă principiul legalității în drepturi.
Nu există nicio justificare pentru care alți funcționari publici care prin actele lor oficiale urmăresc să favorizeze un făptuitor să fie pedepsit, în schimb un magistrat care acționează în același mod să beneficieze de imunitate, deși fapta acestuia apare mai gravă prin raportare la obligațiile care îi revin", sustin procurorii.
Plata prejudiciului în cazul mai multor infracțiuni, printre care cele de corupție, asimilate corupției și cele de fraudare a fondurilor europene poate deveni circumstanță atenuantă, fapt despre care, spun procurorii consacră un tratament penal mai blând pentru cele mai grave infracțiuni.
Potrivit DNA, "se creează inechitate între inculpați: autorii infracțiunii de furt calificat, spre exemplu, nu beneficiază de circumstanță atenuantă, dar cei care fraudează bugetul Uniunii Europene, da. De asemenea, beneficiază cei care vând copii, spală bani, fac trafic de organe".
Referitor la articolele care reglementează abuzul în serviciu și darea de mită, DNA precizează ca este o dezincriminare parțială a acestor fapte.
"Nu se explică rațiunea pentru care se dorește protejarea celor care au luat mită si garantarea faptului că, după trecerea a un an nu mai pot fi trași la răspundere", spun procurorii.
Condiția ca traficul de influență să fie comis în scopul unui folos material și cerința ca promisiunea să fie urmată de intervenție ar urma sa restrângă tragerea la răspundere a celor care comit infracțiunea, explică DNA.
În ceea ce privește recuperarea banilor, procurorii arată că sunt condiții suplimentare care îngreunează aplicarea confiscării extinse, precum probe certe privind săvârșirea unor infracțiuni aducătoare de bani.
"Nu vor face obiectul confiscării extinse bunurile transferate unui membru al familiei sau unui terț dacă acesta nu cunoștea că scopul transferului este evitarea confiscării", explică DNA.
Comentează