Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DNA: Un adevărat SISTEM MAFIOT la Arad - Repercusiuni sociale incalculabile - Taxe de protecţie din spectrul politic, motivele pentru arestare

DNA

Procurorii DNA Timişoara afirmă că gruparea demantelată de la PSD Arad via DRPD Timişoara ar avea caracteristicile unei organizaţii de tip mafiot, iar prin "manevrele" derulate pentru atragerea de fonduri la partid s-au pus în pericol instituţii strategice ale ţării.

"Constanţa cu care inculpaţii Horgea Cristian şi Miuţescu Elisabeta au perceput taxe de protecţie a locului de muncă de la martora Stamate Maria, obiceiul inculpaţilor Horgea Cristian, Miuţescu Elisabeta, Ispravnic Cristian, Dima Cristian şi Lucaciu Mircea de a percepe sume mari de bani pentru angajarea pe posturile de controlor trafic, o parte din sume urmând a fi colectate în final la organizaţia judeţeană de partid, ca taxe de protecţie politică a funcţiilor de conducere deţinute de inculpaţi, scot în evidenţă un adevărat sistem mafiot de funcţionare a instituţiilor statului, cu grave consecinţe asupra dezvoltării societăţii", au spus în faţa judecătorului ICCJ anchetatorii care au cerut arestarea preventivă a opt persoane în acest dosar.

Pentru a avea o imagine a fenomenului infracţional, punctează aceştia, "este important de menţionat că în cauză există indicii în ceea ce priveşte perceperea unor asemenea taxe de protecţie şi de la alţi controlori trafic (numai la A.C.Î. Nădlac II există 51 de controlori trafic aflaţi în subordinea inculpatului Horgea Cristian)", au mai explicat aceştia.

"Prin sistemul de colectare creat de inculpaţi s-a creat practic posibilitatea ca mita primită în mod constant de la transportatori de către controlorii de trafic din punctele de frontieră, să fie transmisă persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul D.R.D.P., care, împreună cu mita obţinută din alte activităţi, cum ar fi angajarea pe noi posturi, să fie remisă organizaţiei judeţene de partid, ca taxă de protecţie a funcţiilor deţinute", au mai explicat magistraţii DNA la ICCJ.

Ei spun că indiciile arată că "acest sistem de promovări pe criterii politice, neprofesionale, s-a perpetuat în timp în cadrul C.N.A.I.R. şi D.R.D.P. Timişoara, cu grave consecinţe asupra activităţii acestei companii de interes strategic naţional, inculpaţii fiind preocupaţi de obţinerea de sume de bani sau alte avantaje politice, nicidecum de dezvoltarea infrastructurii rutiere care în România este atât de deficitară".

"Statisticile europene în materie de siguranţă rutieră plasează România pe primul loc în materie de decese cauzate de accidente rutiere, printre cauzele acestora fiind desigur şi o proastă administrare a infrastructurii de către C.N.A.I.R., prin direcţiile regionale de drumuri şi poduri", au mai explicat procurorii în faţa judeătorului Alexandra Iuliana Rus de la ICCJ.

Referitor la Anca Patricia Stoenescu, cea care a demis un inspector şcolar care milita pentru educaţie profesionistă şi culturalizarea elevilor DNA a arătat că "fapta acesteia de a elibera din funcţie un inspector şcolar din considerente politice, este una de o gravitate deosebită".

"O asemenea atitudine, afişată chiar de inspectorul general şcolar, creează consecinţe grave asupra procesului educaţional, întrucât politizarea învăţământului, aplicarea unor măsuri neiegale, discreţionare şi răzbunătoare faţă de cei care îşi exprimă în mod liber opiniile este de natură a afecta un întreg corp profesional, cel al cadrelor didactice, responsabil de educaţia viitoarelor generaţii, cu repercusiuni sociale incalculabile", mai arată DNA.

DNA i-a explicat judecătorului în sală că "organele judiciare trebuie să ia măsuri ferme pentru combaterea acestui fenomen generalizat, care afectează în mod grav instituţii importante ale statului, inclusiv prin luarea măsurii arestării preventive".

"Considerăm că lipsa unor reacţii ferme din partea organelor judiciare în ceea ce priveşte acest fenomen este de natură a genera în rândul societăţii civile un sentiment de nesiguranţă şi neîncredere în capacitatea instituţiilor statului de a combate eficient acest fenomen al corupţiei generalizate din cadrul instituţiilor de stat", a arătat magistratul DNA la proces.

Lăsaţi toţi în libertate de instanţa supremă

Judecătorul ICCJ Alexandra Iuliana Rus de la instanţa supremă a decis marţi seara lăsarea tuturor celor opt persoane reţinute de DNA în libertate.

Aceasta a decis astfel după ce a ascultat motivele procurorilor DNA dar şi apărările celor opt pentru care s-a cerut arestarea preventivă.

"I.În baza art. 227 alin. 1 Cod procedură penală respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara faţă de inculpaţii Horgea Cristian, Miuţescu Elisabeta, Ispravnic Cristian Ilie, Dima Cristian, Lucaciu Mircea Andrei, Pascu Patriciu-Mirel, Băe?an Vasile-Alin, şi Stoenescu Anca-Patricia. Dispune punerea în libertate a inculpaţilor reţinuţi.

II. În baza art. 227 alin. 2 raportat la art. 202 alin.4 lit. b C. proc. pen. şi cu aplicarea art.215 ind 1 C. proc. pen., dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţii Horgea Cristian, Miuţescu Elisabeta şi Ispravnic Cristian Ilie, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 10 decembrie 2019, ora 18:00, până la data de 7 februarie 2020, inclusiv. În baza art. 215 alin.1 C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii Horgea Cristian, Miuţescu Elisabeta şi Ispravnic Cristian Ilie trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Mun. Arad desemnată cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; În baza art. 215 alin. 2 lit.d C. proc. pen., impune inculpatului Horgea Cristian ca pe timpul cât se află sub control judiciar, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu ceilalţi inculpaţi, cu numiţii Munteanu Bogdan, Căpraru Dorel Gheorghe, Zamiska Iaromir, Tripa Florin şi Chisăliţă Ioan Narcis, precum şi cu martorii din prezenta cauză.

În baza art. 215 alin. 2 lit.d C. proc. pen., impune inculpatei Miuţescu Elisabeta ca pe timpul cât se află sub control judiciar, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu ceilalţi inculpaţi, cu numiţii Munteanu Bogdan, Căpraru Dorel Gheorghe şi Zamiska Iaromir, precum şi cu martorii din prezenta cauză.

În baza art. 215 alin. 2 lit.d C. proc. pen., impune inculpatului Ispravnic Cristian Ilie ca pe timpul cât se află sub control judiciar, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu ceilalţi inculpaţi, cu numiţii Munteanu Bogdan, Căpraru Dorel Gheorghe, Zamiska Iaromir, Tripa Florin şi Chisăliţă Ioan Narcis, precum şi cu martorii din prezenta cauză.

În baza art. 215 alin. 3 şi 7 C. proc. pen., atrage atenţia inculpaţilor Horgea Cristian, Miuţescu Elisabeta şi Ispravnic Cristian Ilie că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite sau de existenţă a suspiciunii rezonabile că au săvârşit o infracţiune pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva acestora, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.

Dispune emiterea adreselor prevăzute de art.215 alin.5 C.proc.pen. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de câte 80 lei, până la prezentarea apărătorilor aleşi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, azi 10 decembrie 2019, ora 18,00", a stabilit la acel moment judecătorul Rus.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.