Episcopul Spaniei: Doar prin smerenie și iertare putem fi asemenea Domnului

Autor: Grigore Onescu

Publicat: 06-09-2021

Actualizat: 06-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Episcopia Spaniei și Portugaliei

Doar prin smerenie și iertare putem fi asemenea Domnului, a spus duminică Preasfințitul Timotei al Spaniei și Portugaliei. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la hramul Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Benidorm, Spania, alături pe Părintele Paroh Cristian Chiorescu și Părintele Arhidiacon Spiridon Burlacu.

Părintele episcop a vorbit despre iertare, explicând că, iertându-i pe „datornicii” noștri, ne asemănăm cu Dumnezeu. Dacă ne-am comporta cu cei din jur așa cum se poartă Dumnezeu cu fiecare om, n-ar mai exista ură, invidie și răutate, am trăi ca-n Rai.

Este important ca iertarea să fie din inimă, deoarece toate izvorăsc de acolo, a mai spus episcopul. Dacă omul are inimă bună, va face cele bune, iar dacă e rău în inima sa, atunci va lucra răul, informează Basilica.ro.

Inimile noastre trebuie să le avem către Domnul, doar așa putem ierta deplin și ne putem asemăna cu Dumnezeu, a adăugat Preasfințitul Părinte Timotei al Spaniei și Portugaliei.

După slujbă, ierarhul a oferit Ordinul „Sf. Ap. Iacob cel Mare” unor enoriași implicați în construcția Catedralei din Madrid, a Mănăstirii Cenicientos și în bunul mers al parohiei Benidorm: Rocio Andreo, Florin Șular Feier, Răzvan Boboc și alți enoriași ai parohiei.

Părintele Paroh Cristian Chiorescu împlinește anul acesta 15 ani de slujire la Parohia Benidorm.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri