Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doha, scena negocierilor ONU privind situația din Afganistan

captura youtube
doha

Emisari pentru Afganistan s-au întâlnit duminică, la Doha, sub egida ONU, pentru a discuta despre angajamentul comunităţii internaţionale în această ţară, dar incertitudinea planează asupra participării autorităţilor talibane la această întâlnire cu uşile închise, informează AFP, citat de Agerpres.

Autorităţile talibane nu au fost recunoscute oficial de nicio ţară de la revenirea lor la putere în Afganistan, în 2021, unde aplică o interpretare ultra-riguroasă a islamului, sporind măsurile împotriva femeilor, o politică descrisă ca "apartheid de gen" de către ONU.

Multe guverne şi organizaţii care acordă asistenţă şi-au suspendat sau redus finanţarea în această ţară în care jumătate din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei şi 15 milioane de persoane sunt în nesiguranţă alimentară, potrivit Băncii Mondiale.

Participanţii, reuniţi de secretarul general al ONU Antonio Guterres, urmau să discute timp de două zile despre consolidarea angajamentului comunităţii internaţionale într-o manieră mai coordonată în Afganistan.

O listă de participanţi comunicată de ONU include Statele Unite, China, Pakistan şi Uniunea Europeană, dar nu autorităţile talibane.

Întrevedere individuală cu Antonio Guterres

ONU a clarificat, de asemenea, că la întâlnire participă reprezentanţi ai societăţii civile afgane, inclusiv femei, dar nu a spus categoric că talibanii au refuzat să participe. O sursă diplomatică de rang înalt a declarat pentru AFP înainte de întâlnire că delegaţia talibană a solicitat o întrevedere individuală cu Antonio Guterres şi nu a dorit ca alţi afgani să fie prezenţi.

Ministerul afgan de Externe nu a răspuns imediat la întrebarea dacă va participa la întâlnirea de la Doha.

Directorul Consiliului Norvegian pentru Refugiaţi (NRC), Jan Egeland, a scris pe X că a fost "dezamăgitor faptul că talibanii au refuzat să participe la întâlnire"."Îndemnăm toate părţile să depună eforturi mai mari pentru a încheia acorduri care ar putea aduce beneficii poporului afgan, care suferă de mult timp", a pledat el.

ONU a trimis o invitaţie autorităţilor talibane, după excluderea acestora de la o primă întâlnire care a avut la Doha în mai 2023, la care niciun afgan nu fusese invitat.

"Dacă Emiratul Islamic (al Afganistanului) participă ca unic reprezentant oficial al Afganistanului şi dacă există posibilitatea de a purta discuţii sincere" cu Naţiunile Unite, "participarea ar fi benefică", a declarat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe.

Posibila recunoaştere a talibanilor depinde de ridicarea restricţiilor privind drepturile femeilor şi accesul la educaţie

Cei 25 de emisari şi alte delegaţii invitate la Doha urmau să examineze, de asemenea, recomandările unei evaluări independente ale ONU privind Afganistanul, care leagă posibila recunoaştere a talibanilor de ridicarea restricţiilor privind drepturile femeilor şi accesul la educaţie. Această evaluare independentă, susţinută de ţările occidentale, recomandă şi numirea unui reprezentant special al ONU pentru Afganistan, propunere respinsă de talibani.

Raportorul special al ONU, Richard Bennett, şi-a exprimat speranţa ca reuniunea de la Doha să "rezulte într-o serie de întâlniri semnificative şi incluzive între actorii cheie", care "să acorde prioritate discuţiilor privind drepturile omului şi în special drepturile femeilor".

Înainte de întâlnirea de la Doha, reprezentantul special al Uniunii Europene pentru Afganistan, Tomas Niklasson, a estimat că aceasta este o "oportunitate semnificativă de a ne întâlni" pentru a "ne angaja pe o cale de urmat".

Grupul de lucru al ONU pentru femei, pace şi securitate a considerat că întâlnirea de la Doha este "o oportunitate importantă pentru Naţiunile Unite, Consiliul de Securitate şi comunitatea internaţională de a reafirma că drepturile femeilor afgane nu sunt negociabile".

"Respectarea drepturilor femeilor trebuie să fie un obiectiv central al angajamentului comunităţii internaţionale în Afganistan şi un punct prioritar pe agenda discuţiilor de la Doha", se arată într-un comunicat al acestui grup.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.