Doi bărbați din Oradea, cercetați de polițiști, fiind acuzați de spargeri de mașini

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 17-11-2020

Actualizat: 17-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Mediafax

Doi bărbați de 45 de ani din Oradea sunt cercetați de polițiști, fiind acuzați că au furat bunuri din mașini, prin copierea semnalului de emisie-recepție transmis de cheile autoturismelor, potrivit Mediafax.

Potrivit unui comunicat al IGPR, cei doi sunt bănuiți că în 27 octombrie ar fi furat dintr-o mașină parcată pe o stradă din Oradea un laptop, o pereche de căști, un mouse, cauzând un prejudiciu de 1.500 de euro.

Conform polițiștilor, unul dintre cei doi bărbați ar fi asigurat paza locului, iar celălalt ar fi folosit un dispozitiv de copiere a semnalului de emisie-recepție transmis de cheia originală a mașinii.

De asemenea, aceștia sunt bănuiți că în 29 octombrie, prin același mod de operare, ar fi furat 5.448 de lei dintr-o borsetă aflată în interiorul unei mașini parcate pe o altă stradă din localitate.

Citește și: Poliția Română s-a FĂCUT de RÂS, în cadrul unei operațiuni internaționale: DOAR 11 arme deținute ilegal, GĂSITE de oamenii legii

Aceeași bărbați sunt bănuiți că, în 6 noiembrie, ar fi furat 17.400 de lei, tot dintr-o borsetă aflată în interiorul unui autoturism.

Sâmbătă, bărbații au fost prinși în flagrant de polițiști în timp ar fi încercat să fure bunuri din patru mașini aflate în parcarea unui centru comercial din Oradea, folosind același sistem de operare.

Cei doi au fost reținuți de polițiști, iar, ulterior, Judecătoria Oradea a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul sâvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri