Doi minori și un tânăr de 21 de ani, audiați în cazul uciderii băiatului de 15 ani de la Cenei

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 21-01-2026 17:36

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Un minor şi un tânăr de 21 de ani sunt audiaţi, miercuri după-amiază, de procurorii timişeni, iar un alt minor de 13 ani este în consult la Neuro-psihiatria Infantilă (NPI) din Timişoara, toţi trei fiind suspecţi în legătură cu uciderea unui băiat de 15 ani, din comuna Cenei, în urmă cu două zile, trupul acestuia fiind găsit îngropat în grădina unei case.

"Doi dintre cei trei suspecţi sunt în audieri, iar cel mai mic, de 13 ani, este în evaluare psihiatrică la NPI", a precizat, pentru AGERPRES, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

Victima, Alin Mario Berinde, a plecat de acasă luni, cu trotineta, şi nu a mai revenit, iar mama lui a anunţat Poliţia, care l-a dat dispărut şi a început să-l caute.

Poliţiştii au început imediat cercetările, mergând pe urme de sânge lăsate pe un trotuar. Au găsit lucrurile care aparţineau băiatului şi au început să sape în grădină, unde au descoperit cadavrul, potrivit unei informări de presă a Poliţiei Timiş.

Din primele date, totul ar fi pornit de la o ceartă izbucnită în faţa casei minorului de 13 ani. Unul dintre cei doi prieteni ai băiatului l-a lovit cu un topor, în stradă, apoi l-au lovit şi ceilalţi. Când şi-au dat seama că victima a murit, l-au târât în grădină, unde au săpat o groapă în care l-au aşezat pe cel ucis.

Trupul băiatului a fost preluat de medicii legişti pentru autopsie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri