Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dolarul bate toate recordurile: Din cauza prăbușirii lirei turcești, moneda americană a atins cotația maximă a ultimelor 14 luni

Not Just Numbers
dolar semn simbol

Dolarul a crescut, miercuri, la cel mai înalt nivel din ultimele 14 luni, ca urmare a crizei lirei turcești, care s-a răspândit pe piețele emergente, alimentând cererea pentru dolarul american ca pe un activ sigur, relatează Reuters, conform mediafax.

Semnele că economia Statelor Unite rămâne solidă înaintea creșterii ratei dobânzii așteptate de Rezerva Federală (Fed) luna viitoare au ajutat dolarul să depășească recent alte valute. De asemenea, un factor de influență pentru întărirea dolarului ar putea fi lira turcească, a cărei depreciere a afectat moneda europeană din cauza expunerii băncilor europene în Turcia, determinând o cerere crescută a valutei americane, dar și a altor valute, cum ar fi francul elvețian și yenul japonez.

Citește și: ALERTĂ - Ecaterina Andronescu cere DEMISIA de urgență a lui Liviu Dragnea și a Vioricăi Dăncilă

Potrivit Reuters, indicele dolarului care urmărește evoluția monedei față de șase valute a crescut pentru prima dată de la sfârșitul lunii iunie 2017 peste 96,9 de puncte.

„Cursul dolarului SUA continuă pe o cale ascendentă (...) Aceasta oferă un sprijin fundamental dolarului pe termen mediu”, a declarat Sunil Krishnan, managerul fondurilor multi-active ale Aviva Investors.

Turcia a anunțat mercuri că a dublat taxele vamale pentru unele importuri din Statele Unite, inclusiv alcool, automobile și tutun, ca măsuri de retorsiune față de mișcările din SUA, iar lira încearcă în continuare să își revină. Aceasta și-a pierdut mai mult de 40% din valoare față de dolar în 2018, afectată de preocupările președintelui Tayyip Erdogan privind dobânzile mai scăzute și legăturile sale cu Statele Unite.

Sancțiunile impuse de Statele Unite au dus la devalorizarea lirei turcești cu mai mult de 20%.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat Statele Unite că au declanşat „război economic” împotriva Turciei, după ce președintele american Donald Trump a anunțat la finele săptămânii trecute că a autorizat impunerea de taxe vamale mai mari pentru aluminiul și oțelul provenite din Turcia, în contextul tensiunilor dintre cele două țări.

Relațiile dintre Statele Unite și Turcia sunt tensionate din cauza situației pastorului american Andrew Brunson, cât și din cauza diferențelor de opinie în ceea ce privește situația din Siria. Andrew Brunson a fost arestat în ancheta privind tentativa de lovitură de stat care a avut loc în Turcia în iulie 2016, acesta fiind acuzat că ar avea legături cu mişcarea clericului musulman Fethullah Gulen şi Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK),

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.