Premium
De curând, Rex Tillerson, secretarul de Stat al Statelor Unite, a fost demis și înlocuit cu Mark Pompeo, șeful CIA. Moștenirea lui Tillerson este amestecată. Pe de o parte, a fost văzut ca un șef slab al Externelor, incapabil să apere corpul diplomatic în fața unui Donald Trump din ce în ce mai instabil. În timpul mandatului său foarte multe posturi au rămas neocupate atât în mod natural cât și prin faptul că angajați cu vechime ai Departamentului de Stat au ales să nu colaboreze cu noua administrație. În plus, tot în timpul mandatului său, Casa Albă a căpătat obiceiul să exercite în mod independent prerogativele de politică externă fără să se consulte cu Departamentul de Stat. Pe de altă parte, Tillerson este parte din grupul de oameni de afaceri respectabili care au venit împreună cu Donald Trump. Fostul secretar de Stat l-a cunoscut personal pe Vladimir Putin în calitatea sa de manager Exxon, dar în relațiile cu Rusia nu s-a îndepărtat în mod fundamental de la liniile generale ale politicii americane. Da, el a urmărit o abordare de compromis cu Rusia, dar numai acolo unde interesele americane puteau fi promovate în mod realist. Dincolo de bune și rele, Tillerson era văzut ca o voce a rațiunii. Unul dintre cei care, potențial, ar fi putut avea o influență moderatoare asupra lui Donald Trump.
Cum spuneam, Tillerson este înlocuit de Mark Pompeo, șeful. CIA Acesta este un veteran de război ceea ce nu este neobișnuit în politica americană, mai ales în tabăra republicană. Dar, mai important, el vine din fruntea unei agenții care proiectează forța Statelor Unite pe mapamond. Deși CIA nu este o instituție militară, ea face în mod evident parte din aparatul de securitate al Statelor Unite.
Numirea lui Pompeo vine să completeze alte numiri militare făcute de către președintele SUA. Șeful de cabinet a lui Trump, John Kelly , este și el un militar de carieră. Secretarul Apărării este și el un militar de carieră, Jim Mattis. Consilierul național pe probleme de securitate de asemenea.
Pe lângă prezența preeminentă a militarilor și a membrilor aparatului de securitate la Casa Albă, se remarcă și inițiativa mai liberă pe care o primesc generalii Statelor Unite pe teren. Atunci când a fost lansată în Afganistan cea mai puternică bombă convențională fabricată vreodată, poreclită „mama tuturor bombelor”, decizia nu a fost luată de Donald Trump ci de către comandantul relevant de pe teren. Dar bomba nu a fost doar o acțiune militară locală, ea a transmis un puternic mesaj diplomatic întregii lumi. Folosirea ei a spus că, deși Donald Trump este un președinte mai ciudat, aceasta nu este o slăbiciune pentru țară deoarece, forța Statelor Unite rămâne intactă. Iar acest mesaj diplomatic important a fost dat de către un lider de pe teren fără consultare cu Casa Albă sau cu Departamentul de Stat.
Și în alte ocazii mesajele provenite din aparatul de securitate sau de la senatori americani și îndreptate către aliați a fost că nu trebuie să se îngrijoreze de declarațiile belicoase ale lui Trump deoarece în jurul lui sunt oameni „de-ai noștri”, partizani ai aceluiași consens politico-militar care a mânat Statele Unite în ultimele decenii.
Partea cea mai bizară în această infiltrare a militarilor și a modului de gândire militar în administrație este că ea nu este văzută cu ochii răi nici măcar de către opozanții lui Trump. Din punct de vedere teoretic, o asemenea concentrare de influență militară este un pericol real la adresa democrației. Dar Trump însuși este văzut de mulți ca un pericol și mai mare, aproape existențial.
Dacă aceste evenimente se întâmplau într-o democrație mai slabă decât Statele Unite am avea motive serioase să ne temem de o dictatură militară. În definitiv, atunci când puterea forțelor militare este mai respectată decât puterea civilă, Junta este pasul logic următor.
Din fericire, Statele Unite au în continuare anticorpi care pot să prevină acapararea puterii de către forțe nedemocratice. Senatul și puterea judiciară sunt izolate de puterea militară și au arătat că au, în anumite situații, suficientă forță să îl țină în loc pe președinte. Corpul ofițerilor însuși este beneficiarul unei educații care insistă asupra supunerii armatei în fața deciziei civile.
