Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dosarul polițistului mort, de la PTB la DNA (presă)

bogdan gigina

Ancheta în cazul poliţistului decedat în timp ce îl escorta pe vicepremierul Gabriel Oprea se desfăşoară la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB). Miercuri a fost audiat, în calitate de martor, însuşi ministrul de Interne. După această audiere, potrivit unor surse juridice citate de profit.ro, procurorii de la PTB ar urma să-şi decline competenţa în favoarea DNA. Surse STIRIPESURSE.RO susțin că posibilitatea există, dar că în acest moment competența e clară și că dacă ar fi cazul de o declinare a competenței se va face doar către Parchetul General.

Sursele menţinate precizează că Parchetul de pe lângă Tribunalul București nu are competența de a-l cerceta pe Gabriel Oprea, date fiind funcția acestuia de ministru, natura infracțiunilor care se conturează în dosar și legătura directă dintre faptele comise și atribuțiile sale de demnitar. Aceleași surse arată că în dosarul Coloana Oficială se conturează indicii de comitere a infracțiunii de abuz în serviciu, așa cum este ea reținută de Legea nr. 78/2000, ceea ce atrage competența Direcției Naționale Anticorupție. O decizie în acest sens ar urma să fie adoptată joi.

Miercuri, două organizaţii ale societăţii civile au trimis o solicitare la DNA, pentru sesizarea în cazul poliţistului mort. APADOR-CH şi SAR invocă tocmai competenţa DNA în cazurile de acest gen. Detalii AICI!

Citeşte şi:

S-a aflat care era ”URGENȚA” lui Gabriel Oprea: De ce avea coloană oficială

Ce le-a spus Gabriel Oprea procurorilor timp de o oră și jumătate/ video

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.