Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dragnea, nou avertisment pentru Oprea

dragnea

Coordonatorul politic al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a lansat miercuri, într-o conferinţă de presă la Reghin, un nou avertisment pentru generalul Gabriel Oprea. Dragnea a subliniat că PSD nu acceptă să aibă o poziţie secundară în guvernare si că doreste ca partidul să aibă prim-ministrul şi să conducă coaliţia de guvernare.

"În ce priveşte organizaţia PSD Mureş părerea mea este bună şi după întâlnirea de astăzi. Mă interesează foarte mult în deplasările din ţară, pentru că am mers din judeţ în judeţ, să văd care este starea de spirit şi moralul colegilor de partid, partidul trecând printr-o situaţie puţin delicată. Discuţiile sunt importante pentru că se lămuresc lucruri şi colegii noştri au înţeles că este foarte importantă păstrarea unui tonus bun în interiorul partidului şi în dreptul fiecărui membru PSD, dacă pot să spun aşa. (...) Nu acceptă, de exemplu, să avem o poziţie secundară în guvernare, ceea ce este şi firesc, doresc ca PSD să fie în continuare partidul care are primul ministru al guvernului şi care conduce coaliţia de guvernare - pentru că s-a dovedit că a condus-o bine, rezultatele guvernării sunt bune, sunt date statistice de fapt. Sondajele arată că şi o mare parte din populaţie apreciază ceea ce a făcut PSD", a subliniat Dragnea.

În timpul discuţiilor de miercuri de la Reghin, Dragnea a sugerat PSD Mureş să organizeze conferinţa judeţeană de alegeri cât mai repede, astfel încât până în luna septembrie PSD să aibă organizate alegeri în toate organizaţiile, iar apoi să treacă la elaborarea listelor de candidaţi.

"PSD Mureş este o organizaţie în care nu sunt sau nu mai sunt tensiuni, s-a discutat despre realizarea Conferinţei Judeţene şi sugestia mea a fost şi au acceptat-o să finalizeze până al sfârşitul lunii iulie, pentru că este important ca luna septembrie să prindă partidul cu toate alegerile interne finalizate. Pentru că luna septembrie este una importantă, este prima lună de revenire a Parlamentului la treabă, poate fi o lună complicată, orice este posibil - am văzut -, de asemenea este luna în care PSD trebuie să înceapă în mod serios să îşi structureze candidaţii în aşa fel încât, cel mai târziu în octombrie, să fie desemnaţi candidaţii şi pentru funcţia de primar şi pentru funcţiile de consilieri locali şi judeţeni pentru a se putea ocupa în mod serios de campania electorală", a precizat Liviu Dragnea.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.