DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dragoș Anastasiu, după întâlnirea cu premierul Florin Cîțu: Am solicitat acordarea ajutoarelor pentru firme; sunt întârzieri

republica.ro
Dragos Anastasiu

Preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane (AHK România), Dragoş Anastasiu, membru al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, a declarat, marţi, că a solicitat la întâlnirea cu premierul Florin Cîţu alocarea fondurilor necesare pentru implementarea măsurilor de ajutor pentru firmele afectate de pandemia de COVID-19, menţionând că sunt întârzieri la plăţi.

Potrivit acestuia, companiile sunt cu "apa ridicată la nivelul nasului" şi este necesară o intervenţie puternică a statului.

"Am avut o discuţie legată şi de măsurile de ajutor şi principalul lucru pe care ni-l dorim este să se implementeze mai repede, să existe Măsura 2, Măsura 3, măsura pentru HORECA, măsura pentru cei care sunt clienţi în mall-uri. Sunt nişte probleme la implementare şi la bugetare şi am solicitat să se aloce sumele respective, pentru că, în general, companiile sunt cu apa ridicată la nivelul nasului şi aici este necesară o intervenţie destul de puternică a statului, în sensul implementării. Şi am avut o discuţie legată şi de munca flexibilă, care a beneficiat de o OUG bună anul trecut, dar legea adoptată în Parlament a făcut ca ea să fie valabilă doar trei zile şi vrem să ne întoarcem la prevederile ordonanţei pentru că avem nevoie de o mai mare flexibilizare a muncii decât avem cu legea actuală", a afirmat Anastasiu, după întâlnirea prim-ministrului Florin Cîţu cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

El a menţionat că sunt probleme legate de bugetare, dar şi pentru că nu există personal suficient în ministere care să proceseze toate solicitările.

"La Măsura 2, unde avem 18.000 de firme, doar vreo 3.000 - 4.000 au primit banii şi celelalte în continuare aşteaptă şi se uită în fiecare zi la cont pentru a vedea dacă intră banii. E o problemă şi de bugetare, e o problemă şi de forţa de muncă din interiorul ministerelor care să proceseze toate dosarele. Alte măsuri care au fost cerute sunt încă în gândire şi aici vrem să se întâmple lucrurile cât mai repede", a transmis Dragoş Anastasiu.

Citește și: Analiză │ România este condusă de ardeleni: Președintele, serviciul secret, Justiția, Academia, partidele politice sau ministerele .

Dragoş Roşca, preşedintele Romanian Business Leaders, a precizat, la rândul său, că a cerut continuarea măsurilor "de acompaniament" care funcţionează în prezent.

"Nu am discutat despre şomaj. (...) România are un şomaj foarte mic la nivelul UE, este vorba de un şomaj care se situează la 5% din forţa de muncă, iar în perioada pandemiei nu a crescut foarte mult, a fost acoperit de măsurile de suport din partea Guvernului la momentul respectiv, atât cât priveşte şomajul tehnic, cât şi în prezent măsurile de acompaniament pentru timpul de muncă temporar. Acele sectoare care au fost afectate, precum HORECA, au fost susţinute într-o măsură importantă prin aceste măsuri de acompaniament. Nu am cerut în plus, am cerut ca măsurile care sunt în prezent să continue, să putem asigura angajaţilor posibilitatea de a lucra timp de muncă parţial, acolo unde sunt sectoare afectate de pandemie", a adăugat Roşca.

Discuţiile cu premierul Florin Cîţu au vizat bugetul de stat şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

"Noi am spus că ne dorim un buget echilibrat, care să pună investiţiile pe primul loc. Ştim că vrem multe, dar resursele sunt limitate şi noi ca mediu de afaceri spunem că economia trebuie să repornească, să meargă înainte. Noi ne-am oferit să participăm la ideile de la elaborarea bugetului, nu ne dorim să primim un buget gata făcut, ci să fim prezenţi la elaborarea sa. Am discutat de PNRR şi aici ne-am arătat disponibilitatea de a veni în ajutorul proiectelor pe care statul le propune şi ne-am dorit foarte mult şi ne dorim mărirea ponderii proiectelor private în toată această sumă. Am avut şi o discuţie legată de debirocratizare", a precizat Dragoş Anastasiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.