Corina Cretu: Având în vedere faptul că în Marea Britanie locuiesc, în acest moment, între 3 și 3,6 milioane de cetățeni români...

Autor: Corespondent Diaspora

Publicat: 07-10-2020

Actualizat: 07-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Drepturile românilor care locuiesc în Marea Britanie trebuie protejate, chiar și în cazul în care nu va exista un acord post-Brexit între Uniunea Europeană și Regatul Unit ‼️
Relația dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit va reprezenta una din temele majore ale Consiliului European de săptămâna viitoare.
E cât se poate de clar că un Brexit fără Acord (așa-numitul ”No-deal Brexit”) va avea efecte nefaste asupra Marii Britanii - pe care un astfel de scenariu o va costa aproximativ 176 de miliarde de dolari anual, pe parcursul următorilor zece ani. Iar estimările unui studiu recent realizat de London School of Economics indică faptul că repercusiunile economice se vor resimți aproape două decenii.
Având în vedere faptul că în Marea Britanie locuiesc, în acest moment, între 3 și 3,6 milioane de cetățeni români, am solicitat Comisiei Europene să transmită un punct de vedere cu privire la modul în care drepturile românilor stabiliți în Regatul Unit vor fi protejate.

Românii reprezintă o forță de muncă foarte importantă în arhipelagul britanic. Mai mult, pe lângă muncitorii calificați și cei necalificați care provin din România, sunt mii de studenți, cercetători, întreprinzători care își desfășoară activitatea în Marea Britanie sau a căror activitate depinde de evoluțiile economice din Regatul Unit. E foarte important să știm ce se va întâmpla și cum putem preîntâmpina eventuale situații neplăcute odată ce perioada de tranziție a Brexit se va fi încheiat la finalul acestui an.

La fel ca până în prezent, rămân interesată de soarta românilor din diaspora. Sper, totuși, ca săptămâna viitoare cu ocazia Consiliului European, liderii europeni să ajungă la un Acord post-Brexit. Ar fi în beneficiul românilor și a tuturor europenilor care locuiesc în arhipelag, precum și în beneficiul Marii Britanii. Scrie Corina Cretu pe pagina e facebook.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri