Duminică cresc pensiile: Valoarea punctului de pensie urcă la 1.265 lei, iar pensia minimă garantată se majorează cu 64 de lei

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 31-08-2019

Actualizat: 31-08-2019

Article thumbnail

Sursă foto: b1.ro

Valoarea punctului de pensie creşte cu 15% de la 1 septembrie, respectiv de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, odată cu intrarea în vigoare a Legii pensiilor.

Impactul bugetar pentru această majorare a pensiilor a fost calculat la circa 8,4 miliarde de lei. ”Plățile sunt făcute, banii sunt la poștă. Există bani la buget, sunt prinși prin OUG 114. Taloanele sunt tipărite.”, a anunțat, la Mamaia, înainte de ședința CEX a PSD, ministrul Marius Budăi.

Citește și: Florin Călinescu o nimicește pe Viorica Dăncilă! Doamna Dăncilă nu are faţă de un echipament sofisticat

De asemenea, tot de la 1 septembrie, pensia minimă garantată sau indemnizaţia socială pentru pensionari se majorează cu 64 de lei, de la 640 de lei la 704 lei, iar indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate se majorează de la 880 lei la 1.012 lei.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, numărul total al pensionarilor din România este de 4.964.018, dintre aceştia, 4.668.104 beneficiază de pensii de stat şi 295.900 sunt pensionari agricultori.

Citește și: Rareș Bogdan pune tunurile pe Tăriceanu! ‘Aţi stat bot în bot cu PSD şi acum faceţi din amnezie o virtute’

Pensia medie în România era, la finele lunii iulie, de 1.189 de lei, din care pensia pentru limită de vârstă era 1.348 de lei, iar pensia medie pentru agricultori era 489 de lei.

În data de 14 iulie, ministrul Muncii, Marius Budăi, făcea la Antena 3 o simulare pe o pensie de 803 lei, care odată cu majorarea cu 15% a punctului de pensie de la 1 septembrie va ajunge 924 de lei.

Citește și: Cozmin Gușă îl atacă pe Alexandru Cumpănașu! Reacție cu privire la candidatura la prezidențiale .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri