Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dumitru Crudu prezintă: Am jucat și eu fotbal cândva

europafm.ro
carte

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.

Am depășit un cârd de rațe și am intrat pe stadion, pe care altădată vâjâiam cu mingea la picior, driblându-mi adversarii, și gonind spre poartă, în ovațiile mulțimii zgomotoase. În drumul meu spre tribune,am trecut pe lângă vestiare, unde, după fiecare meci, mă împresurau zeci de oameni ca să le dau autografe pe maiouri, pe foi, pe ghiozdane sau pe brațe și palme, iar odată cu ei venea și Tamara, cea mai frumoasă fată din clasa mea.

Ea însă nu se înghesuia laolaltă cu ceilalți, ea stătea deoparte, așteptând răbdătoare să se împrăștie lumea, iar când asta se întâmpla, mă apuca de mână și mă scotea de pe stadion. Ne plimbam prin Flutura ținându-ne de mâini și sărutându-ne. Pe drum, oamenii mă opreau și îmi ziceau că în ziua aceea am jucat magnific, iar Tamara roșea și-și lăsa ochii în pământ.

Acum, pe terenul de fotbal alergau colegii mei de la Speranța „Flutura” – Radu, Victor, Vlad, Andrei, iar eu îmi căutam un loc în tribune. Tamara stătea în rândul cinci. M-am îndreptat încolo, căci locul din dreapta ei era liber. Tamara o strigă pe Iulia, o altă frumusețe din clasa noastră, să vină să stea lângă ea și aceasta se execută imediat și eu m-am dus să mă așez în primul rând, unde nu voia să stea nimeni, fiindcă de acolo nu se vedea prea bine terenul. De acolo,  le-am făcut din nou din mână, dar nu mi-au răspuns sau poate nu m-au văzut.

De două luni nu mai jucam fotbal după ce într-o bună zi mă prăbușisem în iarbă fără simțiri și m-au dus pe targă la spitalul din Ungheni. Unde medicii de acolo m-au consultat o lună întreagă, fără să descopere ce boală am, dar mi-au interzis să mai joc fotbal, însă și fără să-mi interzică ei, eu nu mai puteam să joc, fiindcă nu mai puteam să alerg după balon. După ce fugeam vreo câteva minute, mă simțeam atât de epuizat de parcă aș fi descărcat vagoane.

Meciul se terminase cu victoria noastră. Oamenii din jurul meu jubilau. Aruncau cu șepci și basce în aer. Apoi au coborât din tribune și au năvălit pe suprafața de joc. Am mers și eu să-mi felicit coechipierii. Spectatorii , care altădată formau cozi lungi ca să le dau autografe, acum treceau pe lângă mine fără să mă vadă de parcă ar fi trecut o sută de ani de când am jucat ultima oară aici. Nici măcar nu mă salutau, iar unii dintre ei chiar mă îmbrânceau ca să ajungă mai repede în preajma lui Radu. Tamara nu mă îmbrânci, dar mă ocoli. Mă ocoli fără să-mi răspundă la salut. Radu era eroul meciului de azi. El marcase ambele goluri. Adică lui i sa datora victoria.

I-am strâns mâna lui Radu și l-am îmbrățișat, apoi m-am răsucit pe călcâie și am plecat.

Tamara, cu spatele la mine, se duse la Radu și-l apucă de mână.

Au părăsit stadionul ținându-se de mâini.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.