Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După eșuarea negocierilor cu Gazprom, oamenii lui Igor Dodon dau vina pe Maia Sandu pentru datoria de 709 milioane de dolari

gaze

Ion Chicu, premierul propus de Igor Dodon, justifică datoria de 709 milioane de dolari pretinsă Chișinăului de către Federația Rusă și „Gazprom”. Acesta a dat vina, ca de obicei, pe Maia Sandu și actualii diriguitori ai statului, transmite ziarulnațional.md.

"Despre datoriile acumulate de Moldovagaz față de Gazprom... Datoria malului drept de 444,1 milioane de dolari, fără penalitățile calculate, s-a format precum urmează:

39,3 milioane de dolari (8,8%) - 2006-2007

394,1 milioane de dolari (88,7%) - 2011-2015

10,7 milioane de dolari (2,4%) - septembrie 2021”, a scris Chicu pe canalul său de telegram.

Prin această postare, Chicu a pasat toată responsabilitatea pe actuala guvernare.

„Deci, cele 394,1 milioane de dolari s-au acumulat drept datorie în anii 2011-2015, adică în perioada când actualii diriguitori ai statului erau...în Guvern. Poate de asta rușii le cer anume lor să achite acum datoria?”, precizează acesta.

În schimb, Ion Chicu are doar cuvinte de laudă pentru guvernarea Plahotniuc și Dodon. „În perioada 2016 - august 2021 nu s-a acumulat măcar un cent datorie...”, a conchis acesta.

Federația Rusă amenință cu sistarea livrărilor de gaze către R. Moldova, dacă timp de circa o lună, până la 1 decembrie curent, Chișinăul nu achită o datorie de 709 milioane de dolari.

Declarația a fost făcută sâmbătă de purtătorul de cuvânt al „Gazprom”, Serghei Kuprianov, după ce vicepremierul Andrei Spînu, a anunțat că oferta făcută de ruși este imposibil de acceptat.

„Ofertă propusă la momentul actual de „Gazprom” nu este în avantajul cetățenilor noștri. Prețul cerut, care include condiții financiare și nefinanciare, inclusiv achitarea în termeni restrânși a datoriei istorice, este mai mare decât ofertele de pe piețele internaționale de gaz.

R. Moldova nu poate accepta să plătească un preț la gaz mai mare decât toate celelalte state din regiune”, a precizat Spînu, după negocierile eșuate cu șeful adjunct al Administrației președintelui Federației Ruse, Dmitri Kozak, directorul general „Gazprom Export”, Elena Burmistrova și ministrul Energiei, Nikolay Shulginov.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.