DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Duran Duran lansează un nou album cu prilejul aniversării a 40 de ani de la debut (VIDEO)

Agerpres - Reuters
Anniversary Duran Duran

Trupa britanică Duran Duran lansează vineri cel de-al 15-lea album de studio, intitulat ''Future Past'', care marchează 40 de ani de la debutul formaţiei, informează Reuters preluat de agerpres.

''Nu ne-am aşteptat niciodată să mai facem încă muzică împreună după tot acest timp. Eram doar nişte puşti atunci când ne-am apucat împreună de punk-rock'', a declarat basistul John Taylor pentru Reuters.

''La sfârşitul anilor '70, când nu avea nimeni niciun plan de perspectivă, ne gândeam doar cum să facem ca să mai cântăm şi anul viitor'', a mai spus el.

Înfiinţată de John Taylor şi de clăparul Nick Rhodes în 1978, trupa Duran Duran a devenit celebră cu hituri precum ''Girls on Film'' şi ''Rio''.

Formaţia, avându-l ca solist vocal pe Simon Le Bon şi ca baterist pe Roger Taylor, a vândut peste 100 de milioane de discuri în lumea întreagă şi a fost recompensată cu două premii Grammy.

Noua lor piesă ''Anniversary'' celebrează 40 de ani de la lansarea primului album al trupei, în 1981.

 


'''Anniversary' este o melodie care celebrează într-un fel perioada în care am fost împreună ca şi trupă, dar poate fi totodată dedicată oricărui lucru pe care cineva ar vrea să-l celebreze'', a precizat Taylor.

Pentru noul album, trupa britanică a colaborat cu producătorii Erol Alkan şi Giorgio Moroder, iar chitaristul formaţiei Blur, Graham Coxon, trupa punk japoneză CHAI şi rapperul Ivorian Doll, printre alţii, au contribuit la crearea unui mix de piese eclectice.

''Ne-am stabilit parametri foarte largi de la bun început. Primul nostru album includea şi piese dance... dar avea şi o parte instrumentală de şase-şapte minute cu orchestră şi melodii mai sumbre'', a spus Rhodes.

''Ne simţim mereu confortabil încercând lucruri diferite în diferite genuri muzicale'', a mai precizat el.

Trupa Duran Duran a început să lucreze la acest album la sfârşitul anului 2018, continuând să înregistreze sporadic în 2019. Pandemia de COVID-19 i-a forţat pe membrii formaţiei să se oprească pentru aproximativ 10 luni.

''Din anumite puncte de vedere, a fost oarecum avantajos să facem o pauză, întrucât nu am mai trecut niciodată prin asta şi ne-am putut uita cu o privire proaspătă şi asculta cu o minte proaspătă'', a spus Rhodes. ''E un sentiment total nou pentur noi'', a adăugat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.