DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ediția 2020 a Festivalului de Literatură de la Timişoara se va desfășura online: Norman Manea, Pascal Bruckner şi Ilija Trojanow, printre invitaţi

facebook.com
Filtm

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM) va avea loc în perioada 19 - 23 octombrie, exclusiv online, iar între invitaţi se numără scriitorii Norman Manea, Dorin Tudoran, Pascal Bruckner, Aleksandar Hemon şi Ilija Trojanow, informează News.ro

În fiecare dintre cele cinci seri vor avea loc dialoguri şi lecturi.

Dialogurile au fost înregistrate în avans, traduse şi subtitrate în limba română, şi vor putea fi urmărite, în fiecare seară începând de la ora 19.00, pe pagina de Facebook a festivalului.

„Sărbătorim ca-n pandemie: online. Cu scriitori pe care, poate, nu i-am fi putut aduce la Timişoara, ori am fi făcut-o cu eforturi mari, fiindcă unii dintre ei locuiesc peste ocean. Tehnologia ne ajută să fim faţă în faţă, prin interfaţă, cu autori importanţi ce vor vorbi despre literatura lor şi despre lumea în care trăiesc. Despre cum trec ei graniţele, cum şi le apară sau cum le topesc în scrisul lor. În deplină siguranţă, vom călători în universuri culturale originale, ce vor interfera şi se vor deschide ca-n poveşti, cu un simplu click”, a transmis Robert Şerban, preşedintele FILTM.

Citește și: Realizatoarea TV Ellen DeGeneres și soția sa, Portia de Rossi, au scos la vânzare vila din California: prețul locuinței este de 40 de milioane de dolari

Tema ediţiei este „Graniţe: evadări, refugii, regăsiri”.

PROGRAM:

# Luni, 19 octombrie

Tema serii: „Un Dicţionar la frontiere”

Dezbatere pornind de la volumul „Dicţionarul romanului central-european din secolul XX”, coordonat de Adriana Babeţi şi aflat în pregătire la editura Polirom, la care iau parte: Adriana Babeţi, Balázs Imre, Daciana Branea, Dorian Branea, Gabriel Kohn, Marius Lazurca.

# Marţi, 20 octombrie

Tema serii: „Secţiuni prin casa melcului”

Confesiunile a doi mari scriitori români care au ales calea exilului, dar continuă să locuiască în limba literaturii lor.

• Scriitorul Norman Manea, în dialog cu jurnalista Magda Grădinaru (Spotmedia)

• Scriitorul Dorin Tudoran, în dialog cu scriitorul şi jurnalistul Robert Şerban

# Miercuri, 21 octombrie

Tema serii: „Neîntrerupta introducere la temă”

Două dialoguri ce pleacă de la eterna adaptare a scriitorului în exil, dar şi de la nostalgia ce-i însoţeşte fiecare carte scrisă în noua lume.

• Scriitorul şi eseistul bosniaco-american Aleksandar Hemon, în dialog cu scriitorul şi criticul literar John Freeman

• Scriitorul german născut în Bulgaria Ilija Trojanow, în dialog cu jurnalista austriacă Jana Volkmann

# Joi, 22 octombrie

Tema serii: „Vina Omului alb”

Un dialog cu scriitorul francez Pascal Bruckner, în care scriitoarea Tatiana Ţîbuleac îl provoacă să vorbească despre temele polemice ale ultimelor sale cărţi: graniţele socio-politice şi personale, ciocnirea dintre generaţii, sentimentul de vinovăţie al naţiunilor şi multe altele.

# Vineri, 23 octombrie

Tema serii: „Melting pot”

O seară dedicată poeziei române contemporane, în care se vor face auzite vocile unor importanţi poeţi ce aparţin unor generaţii şi stiluri distincte: Cristina Hermeziu, Adrian Alui Gheorghe, Ioana Ieronim, Fevronia Novac, Ruxandra Novac, Ciprian Măceşaru, Ioan Es. Pop, Saviana Stănescu, Olga Ştefan şi Ioana Tătăruşanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.