Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Editurile americane au refuzat să publice memoriile lui Woody Allen

The Woody Allen Pages
woody allen

Cineastul Woody Allen, subiectul unui scandal sexual, a încercat să îşi publice manuscrisul de memorii, însă editurile au refuzat oferta, scrie New York Times, potrivit news.ro.

Publicaţia a scris că directorii mai multor case editoriale au respins manuscrisul lui Allen, care a făcut acest demers la finalul anului trecut.

Ajungând aproape de statutul de persona non grata, Allen a avut de suferit - în urma reapariţiei acuzaţiilor de molestare făcute de fiica adoptivă Dylan Farrow - şi din punct de vedere cinematografic. Amazon a anulat lansarea filmului „A Rainy Day in New York” şi mai mulţi actori şi-au exprimat regretul că au lucrat cu el, între care Greta Gerwig, Colin Firth, Ellen Page, Michael Caine şi Timothée Chalamet.

Au existat însă şi voci care l-au sprijinit. Între ele, Javier Bardem, Anjelica Huston şi Diane Keaton.

Potrivit NY Times, unii editori au descris ca „toxică” o colaborare cu Allen în era #MeToo.

În Europa, reputaţia lui a fost mai puţin şifonată, iar el se află acum în lucru cu un producător spaniol. Este posibil ca o editură franceză să accepte manuscrisul, despre care se spune că este finalizat.

Citește și: PLECĂRI MASIVE de la Realitatea TV: Mai multe prezentatoare au demisionat

Daphne Merkin, veche cunoştinţă a lui Allen, a declarat că cineastul a afirmat că a lucrat la memorii mult timp. „Nu este cel care să tranşeze lucrurile, dar, probabil, memoriile reprezintă partea lui de poveste”.

Woody Allen, născut pe 1 decembrie 1935, la New York, este regizor, scenarist şi actor. A debutat ca regizor cu „What's Up, Tiger Lily?”, în 1966, iar printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără „Annie Hall” (1977), „Manhattan” (1979), „Another Woman” (1988), „Match Point” (2005), „Vicky Cristina Barcelona” (2008), „Midnight in Paris” (2011), „Blue Jasmine” (2013) şi „Café Society” (2016).

Cinastul a fost recompensat cu trei premii Oscar pentru cel mai bun scenariu original - în 2012, pentru „Midnight in Paris”, în 1987, pentru „Hannah and Her Sisters”, şi în 1978, pentru „Annie Hall”, şi unul pentru regie, în 1978, pentru „Annie Hall”.

Din palmaresul său mai fac parte, între altele, trei trofeee Globul de Aur şi şapte premii BAFTA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.