Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Educația profesională duală realizată în România după formula de succes germană

delegatie germana

Pentru a veni cu soluții concrete la lipsa forței de muncă specializate, invocată constant de antreprenori, ministrul mediului de afaceri Ștefan-Radu Oprea a organizat la București o întâlnire cu Karl-Josef Laumann, ministrul Muncii, Sănătății și Protecției Sociale din landul german Renania de Nord – Westfalia. Tema principală a întâlnirii a fost preluarea unor modele de bună practică din domeniul învățământului, de la cea mai puternică economie europeană care aplică acest sistem de învățământ.

”Expertiza celui mai puternic land din punct de vedere economic în domeniul educației duale este foarte relevantă pentru România, în contextul cerințelor din economia reală. Creșterea competențelor profesionale în rândul tinerilor este unul dintre pilonii politicii sociale a Guvernului. Avem clase de învățământ dual care funcționează cu succes în România și ne dorim să dezvoltăm acest sistem, folosind modelul din Renania de Nord – Westfalia, prin atragerea IMM-urilor în procesul de instruire și prin creșterea gradului de atractivitate în rândul elevilor și părinților”, a declarat Ștefan-Radu Oprea.

Pregătirea profesională la agenți economici și consolidarea componentei de pregătire practică la angajator sunt priorități de dezvoltare atât la nivel european, cât și la nivel național.

Necesitatea adaptării la solicitările pieței muncii impun ca o condiție obligatorie flexibilitatea rutelor de formare profesională. Este o recomandare care se regăsește în toate documentele europene referitoare la educație, la competențele necesare unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive.

Alte teme abordate în întâlnirea cu delegația germană au fost investițiile germane în România și legislația europeană a muncii, în raport cu nevoile companiilor.

Renania de Nord-Westfalia (NRW) este landul german cel mai puternic din punct de vedere economic, cu un PIB de 705,1 miliarde de euro în 2018, adică 20,8% din PIB-ul total al Germaniei.În 2018, volumul schimburilor comerciale bilaterale România – NRW a fost de 5,7 miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproape o cincime din totalul schimburilor comerciale cu Germania. Exporturile către NRW au atins în 2018 un nivel record, cu 20 % mai mari față de anul anterior, însumând 3 miliarde de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.