DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Emil Săndoi: 'În niciun caz nu vom face greşeala să credem că suntem câştigătorii acestui baraj'

www.stiriletvr.ro
Emil Săndoi

Tehnicianul echipei Chindia Târgovişte, Emil Săndoi, a declarat duminică seară, după meciul cu CS Mioveni, scor 2-0, că formaţia sa nu va face greşeala de a crede că este deja câştigătoarea barajului pentru Liga 1, potrivit news.ro.

“În niciun caz nu vom face greşeala să credem că suntem câştigătorii acestui baraj. Şi noi aveam nişte probleme pentru această partidă. Toate meciurile le-am jucat cu cuţitul la os. Am sperat până în ultimul moment şi la meciul cu Voluntari că în partea cealaltă se poate întâmpla un rezultat care să ne fie favorabil. Am jucat o partidă decisivă cu câteva zile înainte, astăzi iar o partidă decisivă şi peste trei zile iar o partidă decisivă. Din punctul ăsta de vedere suntem dezavantajaţi. Cred că per total este o victorie meritată astăzi, dacă ne gândim şi la ocazii., Dar este un rezultat care din punctul meu de vedere poate să păstreze suspansul”, a spus Săndoi la Digi Sport.

Citește și: Adrian Năstase: Liviu Dragnea a fost pedepsit și din afară

Formaţia Chindia Târgovişte a învins, duminică seară, la Ploieşti, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa CS Mioveni, în prima manşă a barajului de menţinere / promovare în Liga 1. Golurile au fost marcate de Bic ’14 şi Ivancic ’74.

Returul este programat miercuri, 12 august, la Mioveni, începând cu ora 18.30.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.