Emoții pentru Il Luce: Mircea Lucescu, convocat de preşedintele Federației Turce pentru o discuţie la Istanbul după eşecul din meciul cu Albania

Autor: Andrei Radu

Publicat: 14-11-2017

Actualizat: 14-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Guliver/GettyImages

Selecţionerul Turciei, Mircea Lucescu, a fost convocat de preşedintele Federaţiei Turce de Fotbal (TFF), Yildirim Demiroren, pentru o discuţie, la Istanbul, după eşecul din meciul amical cu Albania, disputat în Antalya.

Potrivit cotidianului Turkiye, întrevederea va avea loc astăzi, la sediul federaţiei. Cei doi vor discuta situaţia echipei naţionale, potrivit News.ro.

Citește și: Becali și Hagi pun la cale AFACEREA ANULUI: 'Facem actele'

Reprezentativa Turciei a fost învinsă, luni, cu scorul de 3-2, de selecţionata Albaniei, într-un meci amical disputat în Antalya, în care de la oaspeţi a fost eliminat un jucător în minutul 42.

Acesta a fost al şaselea meci al lui Lucescu la conducerea echipei Turciei, iar bilanţul tehnicianului român este de o victorie, o remiză şi patru înfrângeri (inclusiv într-un amical cu România).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri