Enclava rusă Kaliningrad, vizată de sancțiuni: Lituania interzice pe teritoriul său tranzitul anumitor mărfuri

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 18-06-2022

Actualizat: 18-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: wp.com

Lituania anunță că măsura privind interzicerea tranzitului de mărfuri către enclava rusă Kaliningrad intră în vigoare sâmbătă, potrivit Sky News. Autoritățile lituaniene au declarat că interdicția de a tranzita pe teritoriul lor bunuri care fac obiectul sancțiunilor UE, intră în vigoare sâmbătă

Lista de sancțiuni include, în special, cărbune, metale, materiale de construcții și tehnologie avansată. Guvernatorul regiunii, Anton Alikhanov, a declarat că interdicția va acoperi aproximativ 50% din produsele pe care Kaliningrad le importă.

Intrarea în vigoare a regulii a fost confirmată de serviciul feroviar de stat din Lituania printr-o scrisoare adresată clienților, ca urmare a unei „clarificări" din partea Comisiei Europene cu privire la mecanismul de aplicare a sancțiunilor.

Situată între Polonia și Lituania, membre ale UE și NATO, enclava rusă Kaliningrad primește provizii de la Rusia prin intermediul căilor ferate și al conductelor de gaz care trec prin Lituania.

Sediu al cartierului general al flotei rusești din Marea Baltică, enclava a fost capturată de la Germania nazistă de către Armata Roșie în aprilie 1945 și cedată Uniunii Sovietice după cel de-al Doilea Război Mondial.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri