Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Enel a demarat operaţiunile comerciale la parcul eolian Lagoa dos Ventos de 716 MW, cel mai mare parc eolian al Enel Green Power din lume

enel

Enel Green Power Brasil Participações Ltda., filiala braziliană a Grupului Enel pentru energie regenerabilă, a demarat operaţiunile comerciale la parcul eolian Lagoa dos Ventos de 716 MW, cea mai mare instalaţie eoliană în funcţiune din America de Sud şi cel mai mare parc eolian al Enel Green Power din întreaga lume, potrivit news.ro.

”Filiala braziliană a Grupului Enel pentru energie regenerabilă Enel Green Power Brasil Participações Ltda. (EGPB) a demarat operaţiunile comerciale la parcul eolian Lagoa dos Ventos de 716 MW, cea mai mare instalaţie eoliană în funcţiune din America de Sud şi cel mai mare parc eolian al Enel Green Power din întreaga lume. Construirea proiectului eolian de 716 MW, situat în municipalităţile Lagoa do Barro do Piauí, Queimada Nova şi Dom Inocêncio, în statul Piauí din nord-estul Braziliei, a presupus o investiţie de aproximativ 3 miliarde de reali brazilieni, echivalentul a circa 620 milioane de euro la cursul de schimb curent”, a informat compania.

Proiectul Lagoa dos Ventos de 716 MW, care este acum complet funcţional, este compus din 230 de turbine eoliene şi va putea genera peste 3,3 TWh pe an, evitând în acelaşi timp emisii de peste 1,9 milioane de tone de CO2.

Citește și: Contra-informațiile militare MOBILIZATE în cazul ASASINATULUI din Vest

Din capacitatea totală instalată a parcului eolian, o componentă de 510 MW a fost atribuită Enel Green Power, în cadrul licitaţiei publice A-6 din Brazilia din decembrie 2017, care este susţinută prin contracte de furnizare a energiei pe 20 de ani cu un grup de companii de distribuţie ce operează pe piaţa reglementată, în timp ce producţia rezultată din cei 206 MW rămaşi va fi livrată pe piaţa liberă, pentru vânzare către clienţi finali, valorificând prezenţa integrată a Enel în ţară.

„Lagoa dos Ventos este un proiect eolian care bate recordurile iar demararea operaţiunilor comerciale reprezintă o etapă importantă pentru Enel Green Power la nivel mondial, în special având în vedere provocările din domeniul sănătăţii, prezente la nivel global. Fiind cea mai mare instalaţie eoliană din lume, Lagoa dos Ventos reprezintă un pas important pentru dezvoltarea noastră sustenabilă, contribuind totodată la redresarea ecologică din Brazilia, prin aportul adus la diversificarea mixului energetic al ţării”, a declarat Salvatore Bernabei, CEO al Enel Green Power şi şef al diviziei de business Enel Global Power Generation.

În decembrie 2020, Enel a anunţat începerea lucrărilor de construcţie la noul proiect eolian de 396 MW Lagoa dos Ventos III. Cu noul parc eolian, care va necesita o investiţie de aproximativ 360 de milioane de euro, capacitatea totală a Lagoa dos Ventos va ajunge la circa 1,1 GW. Întregul complex eolian va avea 302 turbine eoliene şi va putea genera aproximativ 5,0 TWh anual, evitând emisia în atmosferă a peste 2,8 milioane de tone de CO2 în fiecare an.

”Având în vedere amploarea proiectului, EGPB a proiectat o structură inovatoare a parcului, bazată pe o evaluare de înaltă rezoluţie a resurselor eoliene pentru a optimiza producţia de energie a Lagoa dos Ventos. În plus, EGPB a folosit o varietate de instrumente şi metode inovatoare pentru a construi proiectul, cum ar fi senzori de proximitate pe maşini pentru a spori siguranţa în incinta şantierului, drone pentru studiile topografice, urmărire inteligentă a componentelor turbinei eoliene, platforme digitale avansate şi soluţii software pentru monitorizare şi susţinerea de la distanţă a activităţilor şi punerea în funcţiune a instalaţiei, precum şi un instrument specific pentru optimizarea programului de montare a generatorului de turbine eoliene”, precizează compania.

În Brazilia, Grupul Enel, prin filialele sale EGPB şi Enel Brasil, are o capacitate totală instalată de peste 3,7 GW de energie din surse regenerabile, din care 1.498 MW reprezintă energie eoliană, 979 MW solară şi 1.269 MW hidro-energie.

Enel este o companie energetică multinaţională şi un lider integrat pe pieţele globale de electricitate şi energie din surse regenerabile, precum şi un operator important pe piaţă retail de gaze.

Enel este cea mai mare companie de utilităţi din Europa după EBITDA din activităţi curente şi activează în peste 30 de ţări din lume, producând energie cu o capacitate instalată de circa 88 GW.

Enel distribuie electricitate printr-o reţea de peste 2,2 milioane de kilometri şi, cu cei peste 74 de milioane de utilizatori finali, este cel mai important operator de reţea la nivel global. Grupul aduce energie în aproximativ 70 de milioane de case şi companii şi are cea mai mare bază de clienţi la nivel mondial. Divizia de energii regenerabile a Enel, Enel Green Power, este cel mai mare jucător privat în domeniul energiei regenerabile şi operează centrale cu o capacitate instalată de circa 49 GW din surse eoliene, solare, geo-termale şi hidro în Europa, America, Africa, Asia şi Oceania.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.