Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Episcopia Australiei și Noii Zeelande construiește prima mănăstire ortodoxă românească din emisfera sudică

www.wikipedia.org
biserica ortodoxa

Episcopia Română a Australiei și Noii Zeelande desfășoară, în statul australian Victoria, un proiect complex, care include prima mănăstire ortodoxă românească din emisfera sudică, un centru social și unul cultural, un paraclis episcopal și o biserică ce va purta hramul „Sfinții Trei Ierarhi Români: Andrei Șaguna, Grigorie Dascălul și Teodosie de la Brazi”.

Acestea sunt „proiecte deosebit de importante pentru lucrarea pastoral-misionară din Australia si Noua Zeelandă. Maica Domnului ne-a ajutat să găsim această proprietate”, a spus Părintele Episcop Mihail despre terenul găsit la Melton, în statul australian Victoria.

Mănăstirea, cu hramul Izvorul Tămăduirii, a fost înființată în 2011, iar capela cu același hram a fost sfințită în 2012, când s-a pus și piatra de temelie pentru Centrul Social-Pastoral „Sf. Împărați Constantin și Elena”. De atunci, se slujește Sfânta Liturghie neîncetat. Acolo funcționează și sediul centrului eparhial.

La sfârșitul anului 2013 a fost pusă piatra de temelie pentru Paraclisul Episcopal „Sf. Mihail și Gavriil” și Centrul Cultural-Misionar „Preot Dumitru Stăniloae”, iar în 2017 s-a încheiat amenajarea parcării pentru autovehicolele credincioșilor.

După ce se vor încheia lucrările la acest complex, care va include spații pentru locuire și pentru birouri, se va începe zidirea bisericii mari, dedicată celor trei sfinți români. Biserica va fi un simbol al unității românilor de pretutindeni. La Capela „Izvorul Tămăduirii” a mănăstirii există deja o raclă cu fragmente din moaștele celor trei sfinți.

Astfel, la Melton va funcționa un centru al ortodoxiei românești din regiune. „Este necesar să creeze condiții pentru activitatea pastoral-misionară din cuprinsul eparhiei, pentru a păstra credința creștină, cultura și tradițiile românești din Australia și Noua Zeelandă”, a spus Preasfințitul Părinte Mihail.

Episcopia Română a Australiei și Noii Zeelande a fost înființată în 2008, iar Părintele Episcop Mihail a fost întronizat în același an, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care este și hramul Catedralei Ortodoxe Românești din Melbourne, Australia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.