DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Eşec după eşec pentru magistraţii activişti: Tentativa lui Danileț de a 'arunca în aer' Inspecția Judiciară, blocată la Cluj

esec la tinta sageti

Magistrații certați cu regulile disciplinare suferă eșec după eșec în tentativa de a convinge instanțele că hotărârea Curții de Justiție a UE din 18 mai, pe tema MCV, se interpretează în alt fel decât cel stabilit de Curtea Constituțională. După ce ÎCCJ a respins de două ori argumente împotriva SIIJ și împotriva Inspecției Judiciare, bazate pe așa-zisa aplicare a hotărârii CJUE, și alte instanțe din țară resping interpretările magistraților activiști.

Magistraţii vizaţi de cercetări disciplinare, inclusiv în urma serialului "Justice leaks", publicat de STIRIPESURSE.RO, au deschis mai multe procese, la diferinte instanţe din ţară. Unul dintre aceste procese a fost deschis de Cristi Danileț, magistrat deja sancționat discplinar. Judecător la Tribunalul Cluj, Danileț a solicitat Curții de Apel Cluj anularea Ordinului Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare pentru aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție. Regulamentul pe care se bazează toate cercetările discplinare din ultimii doi ani și jumătate a fost adoptat în perioada în care conducerea Inspecției Judiciare era una interimară*. O anulare a acestuia ar duce și la anularea actelor subsecvente, în speță și a unei eventuale acțiuni disciplinare împotriva judecătorului Danileț.

Curtea de Apel Cluj a respins cererea de anulare a actului administrativ, iar Cristi Danileț poate ataca decizia cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță care, așa cum am arătat anterior, are deja o jurisprudență contrară demersului judecătorului.

  • Solutia pe scurt: Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.-ş. al I.J., excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile şi excepţia lipsei de interes a acţiunii formulate de reclamantul D. C. în contradictoriu cu pârâţii I. J. şi I.-Ş. A. I. J. Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea Ordinului i.-ş. al I.J. nr. … pentru aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, cu modificările şi completările ulterioare şi suspendarea executării Ordinului i.-ş. al I. J. nr. …, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare în privinţa cererii de suspendare a executării actului administrativ, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Cluj, Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare în privinţa cererii de anulare a actului administrativ, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Cluj, Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în data de 18.06.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.

Un demers identic a fost făcut și de procurorul Bogdan Codreanu, membru al Asociației Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP), la Curtea de Apel Brașov. Și judecătorii din Brașov au respins cererea, considerând-o neîntemeiată.

Cert e că deciziile instanțelor demonstrează practic că acești judecători și procurori, unii cu pretenții de formatori de opinie, au o abordare greșită și chiar interpretează eronat anumite noțiuni, ceea ce poate pune în discuție chiar credibilitatea lor.

____

*Amintim că, în septembrie 2018, din cauza unui vid legislativ şi a blocajului din CSM, Inspecţia Judiciară risca să rămână fără conducere şi, implicit, fără posibilitatea de a funcţia. Guvernul de la acel moment a adoptat o ordonanţă de urgenţă în care se preciza că, în cazul în care mandatul conducerii numite prin concurs la IJ ar expira înainte de numirea noii conduceri, inspectorul-şef în funcţie asigură continuitatea activităţii în mod interimar. Magistraţii cu probleme disciplinare au invocat un amestec politic în justiţie, argument demontat chiar de CSM, care l-a numit în funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, după câteva luni, tot pe judecătorul Lucian Netejoru.

____

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.