Evaluarea răspunsului la Covid 19: s-a dovedit că Suedia a avut dreptate

Acum când toate statisticile referitoare la Covid sunt disponibil, este , în sfârșit, posibil să facem un bilanț al politicilor implementate pentru a face față acestui virus teribil, despre care se estimează că a ucis aproape 7 milioane de oameni la nivel global. În primele luni ale anului 2020, când se știa prea puțin despre Covid, politicienii au luat diverse decizii bizare, ceea ce este ușor de înțeles. Dar faptul că multe dintre aceste politici eronate au continuat în a doua jumătate a anului 2020 și ulterior, când a existat un vaccin eficient, ar trebui să fie privit cu mult mai puțină înțelegere.

Desigur, cel mai mare punct de discuție a fost întotdeauna necesitatea unui așa-numit „lockdown”, care a implicat tot felul de restricții de călătorie, închiderea obligatorie a companiilor și școlilor, toate acestea combinate cu cheltuieli guvernamentale masive pentru a atenua o parte din daunele produse de lockdownul decis de același guvern. În Occident, Suedia a fost cam singura țară care nu a instituit o astfel de izolare, cu excepția unor perioade limitate de închidere a școlilor.se dovedește că

După cum a spus europarlamentarul suedez Charlie Weimers, motivul nu este că politicienii suedezi sunt mai puțin predispuși tendinței de a merge prea departe cu anumite măsuri, în speranța că nu vor fi acuzați ulterior că ar fi fost prea neglijenți. Motivul este că, în Suedia, este deosebit de dificil pentru politicieni să se opună autorităților din sănătate, desemnați să gestioneze o criză de sănătate. Epidemiologul șef suedez Anders Tegnell a fost figura reprezentativă a acestei strategii. El a ales să nu introducă lockdownul, ci să se concentreze, dimpotrivă, pe informarea adecvată a populației despre riscurile legate de Covid.

La sfârșitul lui aprilie 2020 Tegnell declara:

„Coronavirusul nu este ceva care pur și simplu va dispărea. Orice țară care crede că poate să țină boala în afara frontierelor (prin închiderea granițelor, a companiilor etc.) va avea cel mai probabil ulterior confirmarea că a greșit. Trebuie să învățăm să trăim cu această boală.”

E timpul să tragem niște concluzii, 3 ani mai târziu. Care ar fi acestea?

Într-un nou studiu pentru think tank-ul american Cato Institute, comentatorul suedez Johan Norberg arată că lockdownurile au fost inutile. El scrie:

„Rata de deces în exces a Suediei în timpul pandemiei a fost cu 4,4% mai mare decât anterior. În comparație cu datele pe care alte țări le raportează la Eurostat, aceasta reprezintă mai puțin de jumătate din nivelul mediu european de 11,1% și, în mod remarcabil, este cea mai scăzută rată a mortalității în exces în perioada pandemiei din toate țările europene, inclusiv Norvegia, Danemarca și Finlanda”.

Norberg nu folosește statisticile oficiale privind numărul de decese cauzate de COVID-19 în comparația sa „pentru că țările au definiții diferite”. Acum, când sunt cunoscute cifrele de mortalitate în exces, este, în sfârșit, posibil să tragem concluzii. Acestea nu sunt tocmai pozitive pentru guvernele occidentale, cu excepția, deci, a celui suedez.

Unul dintre beneficiile pe care Norberg le menționează este că „Elevii școlilor primare suedeze nu au suferit nicio pierdere de învățare în timpul pandemiei”, spre deosebire de elevii din Belgia, de exemplu, unde pierderile de învățare acumulate de elevi în pandemie sunt estimate la aproximativ jumătate din cunoștințele dobândite într-un an școlar normal, conform Rețelei de Educație Catolică Flamandă. Un studiu olandez din 2023 concluzionează că efectul închiderii școlilor asupra internărilor în spital a fost practic nul, lucru confirmat și de studiile academice internaționale. Toate acestea sunt de-a dreptul devastatoare pentru clasa politică.

Rolul OMS

Lockdownul nu a fost gândit ca instrument în planurile epidemice ale țărilor occidentale. S-au inspirat din China. Italia a fost prima țară occidentală care a acționat în acest fel, după ce unele spitale de acolo nu au mai putut face față îngrijirii persoanelor cu Covid.

Cu toate acestea, o abordare alternativă a Covid era deja vizibilă la acea vreme, și anume cea din Taiwan, care nu a instituit un lockdown, deși este situat chiar lângă China, dar a urmat o politică de control strict la graniță și de carantină.

Cu toate acestea, dezbaterea internațională privind politicile de sănătate are loc la nivelul OMS (Organizația Mondială a Sănătății) și acolo abordarea taiwaneză este tabu. La sfârșitul lui decembrie 2019, țara a avertizat că o nouă boală a apărut în orașul chinez Wuhan. În ciuda acestui fapt, OMS a continuat să susțină că nu sunt multe motive de îngrijorare, în conformitate cu guvernul chinez, ceea ce, potrivit Le Monde, a fost rezultatul lobby-ului chinez de a nu declara o pandemie globală. Vicepreședintele Taiwanului Chen Chien-jen, el însuși epidemiolog, s-a plâns în 2020 că website-ul OMS „nu postează niciuna dintre informațiile diseminate de țara noastră”. Acest lucru este deosebit de problematic.

În concluzie, China nu numai că a reușit să excludă Taiwanul de la OMS, dar a și reușit să angajeze organizația internațională în încercările de a suprima informațiile despre focarul de Covid-19. Asta deși China contribuie cu doar 0,21% la finanțarea OMS.

În mai 2020, microbiologul Herman Goossens, coordonatorul Platformei UE pentru Epidemii, a deplâns, de asemenea, abordarea de a urma recomandările OMS. El a declarat:

„Ar fi trebuit să ne uităm la alte țări. Taiwan sau Coreea de Sud. Țări care au ținut virusul sub control, datorită unei politici de testare imediată și direcționată, combinată cu investigarea amănunțită a persoanelor de contact și izolarea celor infectate. La începutul lunii ianuarie, Taiwanul punea deja sistematic în carantină persoanele infectate. Dar țara nu este membră OMS și nu era pe radarul nostru. Când ne vom uita în urmă la asta peste câteva luni, vom ofta: am fi putut preveni acel lockdown.”

Este de înțeles că politicienii instituie lockdownuri în panică atunci când spitalele nu mai pot face față afluxului de pacienți, dar, privind în urmă, astăzi, în 2023, devine evident că astfel de lockdownuri nu au reușit să aplatizeze curba sau că, în general, daunele asupra sănătății sunt oricum mai mici în Suedia. Cifrele internaționale privind excesul de mortalitate dovedesc acest lucru.

Mortalitatea în exces este o modalitate imperfectă de măsurare, dar în timp ce statisticile Covid sunt notoriu de nesigure, ratele de mortalitate în exces permit compararea țărilor. Dacă Suedia a avut cel mai puțin exces de mortalitate în acești trei ani datorită „imunitații naturale” sau „imunitații de grup” pe care suedezii o construiau deja mai repede este o ipoteză plauzibilă în acest sens, deși sunt necesare cercetări suplimentare în acest sens. Acesta este și cazul în ceea ce privește măsura în care politica restrictivă a Chinei „zero Covid” este motivul pentru care China a trebuit să se confrunte cu Covid mai mult timp. În general, există mari incertitudini într-o astfel de dezbatere privind sănătatea, care este pur și simplu modul în care funcționează știința, în contrast puternic, prin urmare, cu așa-zisele adevăruri mari care au fost postulate cu mare fermitate în timpul crizei Covid.

Măștile și pașapoartele de vaccinare

Mai sunt și alte două zone în care factorii de decizie politică au ignorat știința. În fiecare caz, OMS a fost de acord cu acest lucru.

În primul rând, a existat presupunerea că vaccinarea nu a fost doar o alegere personală, ci că cei care au fost vaccinați îi protejează și pe alții. Aceasta a stat la baza așa-numitelor „pașapoarte de vaccinare”, în care oamenii nu mai aveau voie să intre în restaurante dacă nu erau sau erau insuficient vaccinați. De asemenea, Uniunea Europeană a fost de acord cu acest lucru. Cu toate acestea, se știa deja, la începutul anului 2021, că vaccinarea afectează doar sănătatea celor vaccinați, deoarece persoanele vaccinate încă mai puteau transmite Covid. Se poate, probabil, argumenta că un număr mare de persoane vaccinate pune o povară mai mică asupra spitalelor, dar în niciun caz așa ceva nu este proporțional cu restricțiile severe impuse. Un subiect de discuție a fost acela ca oamenii din grupurile de risc care au refuzat să se vaccineze să plătească o primă de asigurare mai mare, dar apoi, desigur, o astfel de abordare era necesară și pentru toate celelalte tipuri de risc.

Al doilea caz a fost cel al măștilor, unde a existat o schimbare vizibilă la nivel mondial. În primul rând, se presupunea că măștile erau ineficiente ca protecție împotriva Covid - în țări precum Belgia, acest lucru a fost comunicat cu entuziasm, poate pentru a ascunde faptul că rezerva strategică de măști a fost distrusă de guvern. Până în a doua jumătate a anului 2020, totuși, s-a concluzionat că acestea aveau o importanță capitală. Și OMS și-a schimbat poziția aici, alături de politicieni disperați după măsuri tangibile care ar fi putut măcar alimenta ideea că se poate încetini sau stăpâni epidemia.

Există încă incertitudine științifică cu privire la acest lucru, dar ceea ce este clar este că măștile de pânză pe care mulți le purtau erau practic inutile. Măștile FFP2 ar fi putut fi de ajutor, deși rămân și acolo întrebări. Guvernul regional de la Bruxelles merită o mențiune specială aici, deoarece a stabilit obligativitatea purtării de măștii în aer liber – deși nu s-a insistat prea mult asupra acestui aspect în contextul de la Bruxelles. Totuși, acolo unde această măsură ridicolă nu a dăunat în sine, nu același lucru a fost valabil și pentru cerința de purtare a măștii de către școlari, care au suferit și întârzieri de învățare ca urmare a acesteia.

În timp ce mulți au acceptat în cele din urmă adevărul dureros că virusul Covid își trece fără milă prin societate și că ar putea fi mai bine să se concentreze pe protejarea celor mai slabi, această abordare a fost considerată un răspuns prea limitat din partea factorilor de decizie politică. Din nou, OMS s-a numărat printre cei mai isterici.

Alte eșecuri ale OMS

În trecut, OMS a mai făcut greșeli grave, în cazuri precum ebola și gripa porcină, au fost numeroase scandaluri financiare, iar în 2019 a recunoscut chiar forme de medicină tradițională populare în China, împotriva consensului științific.

De asemenea, ratează semnul controlului cancerului, care ar trebui să fie o prioritate absolută. De exemplu, OMC este un adversar puternic al metodelor care să-i convingă pe fumători să scape de acest obicei nesănătos, oferindu-le o alternativă mai puțin dăunătoare. Făcând acest lucru, OMS s-a aliat împotriva mijloacelor de fabricare a produselor din tutun care evită procesul de ardere, deoarece așa-numita conferință „COP” a OMS a cerut chiar o interdicție și restricții severe aici. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că, potrivit unui studiu propriu al OMS, „noile produse din tutun care sunt mai puțin toxice sau mai puțin adictive ar putea fi o componentă a unei abordări cuprinzătoare pentru reducerea deceselor și a bolilor legate de tutun, în special în rândul consumatorilor de tutun care sunt nu doresc să renunțe sau sunt incapabili să renunțe șa dependența de tutun”.

De altfel, Suedia este și ea un model în acest sens. Doar 5% dintre adulții suedezi fumează, în timp ce media europeană este de 20%. Acest lucru are un impact deosebit de mare asupra sănătății publice, deoarece în Suedia rata mortalității și incidența cancerului sunt cu 38% și, respectiv, cu 41% mai mici decât media UE.”

În ceea ce privește explicația, nu trebuie să căutăm prea departe. Singura derogare primită de Suedia la negocierea aderării la UE în anii 1990 a fost aceea că nu ar trebui impusă nicio interdicție asupra snusului, un produs din tutun fără fum pentru uz oral. În ciuda succesului mare în ceea ce privește controlul cancerului, Comisia Europeană a refuzat, până în present, cu fermitate să revizuiască această interdicție, la îndemnul oficialilor OMS, și se gândește chiar acum să o extindă și la snus. În acest sens, este interesant să observăm, că, în mod independent de statele membre, Comisia Europeanăq participă la grupurile de lucru ale OMS cu privire la sugestii uneori ample de a impune restricții cu privire la modul în care produsele din tutun sunt prezentate în mass-media și în exterior. Prin urmare, nu face distincție între fumatul clasic, foarte dăunător, și alternativele mai puțin nocive.

Comisia Europeană va încerca ca următoarea Convenție-cadru a OMS privind tutunul (FCTC) să adopte măsuri pe care dorește să le impună populațiilor Uniunii Europene. Acest lucru ar face posibilă ocolirea parlamentelor europene și naționale prin invocarea caracterului obligatoriu al Convenției. Pentru aceasta, Comisia Europeană a pregătit o poziție pentru delegația sa la COP10 care reunește cele 181 de țări semnatare ale Convenției-cadru pentru controlul tutunului (FCTC) a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în perioada 20-25 noiembrie la Panama. Aceasta constă, conform dezvăluirilor din 19 septembrie ale publicației germane Table, într-un refuz de a recunoaște reducerea riscurilor, interzicerea publicității și amenințări, în ceea ce privește vânzarea online de produselor de vapat, precum și suprataxarea produselor cu risc redus, inclusiv cele pentru vapat. Pentru a evita să le acorde statele membre UE un cuvânt de spus, Comisia le acordă acestora doar zece zile ca să reacționeze atunci când își propune poziția pentru conferințele internaționale de politică. O strategie deliberată.

Viziunea în tunel a Comisiei UE și a OMS este cu adevărat dezamăgitoare, pentru că astăzi există o mulțime de alternative inovatoare la țigări, de la dispozitivele de vapat la pliculețele cu nicotină – snus fără tutun – până la produsele din tutun încălzit, asupra cărora există consens științific că sunt mult mai puțin dăunătoare decât țigara tradițională sau chiar deloc dăunătoare.

În Marea Britanie, din fericire, factorii de decizie politică sunt deja pe drumul cel bun, deoarece medicii de acolo pot prescrie acum vapatul ca instrument de renunțare la fumat. Un milion de fumători din Marea Britanie vor primi un dispozitiv gratuity de vapat, pe lângă consiliere. De asemenea, guvernul Regatului Unit a precizat deja că nu va accepta compromisuri care contravin politicilor sale inovatoare la viitoarea conferință COP10 a OMS din noiembrie, care va aborda această problemă. Este îmbucurător să auzi câteva voci dizidente la astfel de conferințe, deoarece, în mod tradițional, factorii de decizie vorbesc mai ales singuri, cu contribuții apoi din partea ONG-urilor pentru a alimenta camera de ecou.

Concluzii

Poate că OMS, care a susținut pe deplin narativul neștiințific al pașapoartelor Covid și altele asemănătoare, ar trebui să-și facă mai întâi o introspecție.

Între timp, abordarea OMS pare să întâmpine din ce în ce mai multă rezistență în comunitatea științifică. De exemplu, unul dintre principalii virologi ai Ministerului Sănătății din Belgia, Steven Van Gucht, a declarat că a fost „surprins [de] comunicarea bruscă a OMS” la începutul lunii septembrie, după ce organizația avertizase despre „tendințe îngrijorătoare” în ceea ce privește coronavirusul. Potrivit acestuia, nu există niciun motiv de panică: „Vor să sensibilizeze din nou cu privire la virus.

Presupunând că acest lucru ar putea fi bine intenționat, este încă extrem de neînțelept. La urma urmei, un guvern care comunică neglijent în timpul unei crize se poate aștepta la un anumit tip de reacție. Comentând un raport conform căruia riscul apariției unor focare de boli infecțioase precum rujeola crește din cauza ratei scăzute de vaccinare în Amsterdam, ziarul olandez Het Parool notează:

„Rata mai scăzută de vaccinare a fost o problemă globală încă din perioada corona. De atunci, mai puțini oameni au încredere în programele de vaccinare și vaccinarea nu mai este considerată de la sine înțeleasă. OMS numește neîncrederea în vaccinare una dintre cele mai mari 10 amenințări la adresa sănătății la nivel mondial.”

Poate că OMS, care a susținut puternic narațiunea neștiințifică a pașapoartelor Covid și altele asemănătoare, ar trebui să-și facă mai întâi o introspecție.