DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume

CNBC
The Wall Street

Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în scădere cu 2,07%, pe fondul temerilor investitorilor privind deficitul de semiconductori, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 29.174,15 puncte, în scădere cu 617,90 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în scădere cu 0,13%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 3.035,46 puncte, în scădere cu 4,07 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Noi detalii scandaloase despre moartea pacientului de la Craiova: secretarul de stat Andreea Moldovan spune că nu s-a cerut transferul la o altă unitate

Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de luni în creştere cu 0,90%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 3.435,41 puncte, în creştere cu 38,78 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

New York - Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de vineri cu evoluţii mixte, pe fondul declinului acţiunilor băncilor americane, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,71%, ajungând la valoarea de 32.627,97 puncte, în scădere cu 234,33 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,06%, ajungând la valoarea de 3.913,10 puncte, în scădere cu 2,36 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,76%, ajungând la valoarea de 13.215,24 puncte, în creştere cu 99,07 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' cu livrare în luna aprilie a crescut cu 1,42 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 61,42 dolari.

Londra - Bursa de la Londra închis şedinţa de vineri în scădere cu 1,05%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 6.708,71 puncte, în scădere cu 70,97 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna mai a crescut cu 1,25 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 64,53 dolari.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a închis şedinţa de vineri în scădere cu 1,05%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 14.621 puncte, în scădere cu 154,52 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris - Bursa de la Paris a închis şedinţa de vineri în scădere cu 1,75%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 5.997,96 puncte, în scădere cu 64,83 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de luni este de 309,64 forinţi pentru un dolar, în creştere faţă de un curs de 307,91 forinţi, vineri, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 368,25 forinţi, în creştere faţă de un curs de 367,71 forinţi, vineri, iar un leu românesc este cotat la 75,37 forinţi, în creştere faţă de 75,24 forinţi, vineri.

Bursa din Budapesta a închis şedinţa de vineri în scădere cu 0,95%, indicele BUX a ajuns la valoarea de 44.042,12 puncte. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 20,5 miliarde de forinţi (55,5 milioane euro).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.