Surse politice din PNL au declarat, pentru Politic Scan, că în sedința Comitetului Executiv al Organizației București s-a luat decizia politică de a-l invita pe Nicușor Dan să facă parte din Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, din cadrul Primăriei Capitalei.
Consilierii generali ai PNL vor propune modificarea regulamentului acestei comisii și îi vor cere Primarului General Interimar, Ștefănel Dan Marin, introducerea acestui proiect pe ordinea zi în prima ședință ordinară a CGMB.
Nicușor Dan este cunoscut pentru faptul că s-a bătut de-a lungul timpului pentru protejarea patrimoniului urbanistic al Bucureștiului, fapt apreciat și de către principalii lideri liberali de la conducerea organizație capitalei. Propunerea liberalilor vrea să se înscrie într-o linie de deschidere către societatea civilă.
Sursele noastre au precizat că ”PNL își dorește o colaborare cât mai strânsă cu Nicușor Dan atât în privința proiectelor care vizează linia urbanistică a Bucureștiului , dar și la nivelul temelor care țin de domeniul ecologiei.”
Citește și Analiză audiență online – Pagină de Facebook Nicușor Dan
Comentează