Premium
Președintele Klaus Iohannis a transmis Curții Constituționale punctul său de vedere cu privire la sesizarea înaintată de Prim-ministrul Viorica Dăncilă cu privire la existența unui conflict de natură constituțională între Guvern și Președintele României. STIRIPESURSE.RO a intrat în posesia documentului: Președintele susține că sesizarea ar trebui respinsă pentru că un asemenea conflict nu există și deja sunt decizii ale CCR care au reglementat problematică. Șeful statului e de părere că el a acționat conform prerogativelor sale și că de fapt premierul în tot ceea ce a intreprins a refuzat dialogul cu președintele României și a mers în forță pe impunerea schimbărilor. Totuși președintele solicită Curții Constituționale să rețină ”imposibilitatea prim-ministrului ca, în cazul unei remanieri mai ample, să propună aceeași persoană pentru un alt portofoliu, atunci când refuzul a fost justificat de neîndeplinirea condițiilor legale”.
CONSULTAȚI PUNCTUL DE VEDERE AL PREȘEDINTELUI AICI (pdf)
Raporturile dintre prim-ministru și Președintele României nu pot fi pur formale. Tot astfel, nici deciziile Curții Constituționale nu pot fi aplicate formal, într-o mimare a respectării acestora de către autoritățile publice.
Față de cele arătate, urmează să constatați că prin conduita sa, Președintele României a acționat cu respectarea competențelor sale, în limitele prevăzute de Constituție și în acord cu jurisprudența Curții Constituționale. Față de cele de mai sus, urmează să constatați că nu suntem în prezența unui conflict juridic de natură constituțională generat de refuzul Președintelui de a da curs și celei de-a doua propuneri a prim-ministrului pentru numirea unor miniștri, întrucât prim-ministrul a refuzat să-și îndeplinească obligația de consultare anterior formulării propunerilor de revocare și numire a unor miniștri și nu a așteptat transmiterea în scris a unui refuz motivat.
În consecință, nu se poate da curs celor solicitate de prim-ministru. În opinia noastră, Curtea Constituțională luând în considerare propria jurisprudență anterioară, urmează să rețină obligația prim-ministrului de a iniția consultări cu Președintele României și de a formula o nouă propunere, numai după comunicarea în scris a motivelor refuzului, iar în ceea ce privește următoarea nominalizare, să rețină imposibilitatea prim-ministrului ca, în cazul unei remanieri mai ample, să propună aceeași persoană pentru un alt portofoliu, atunci când refuzul a fost justificat de neîndeplinirea condițiilor legale.
---------
Pa larg:
Considerăm că, în realitate, prim-ministrul, imputând o anumită conduită Președintelui României, indirect nu face altceva decât să își invoce propria culpă, respectiv neexecutarea propriei obligații constituționale ca, înaintea formulării propunerii de revocare sau de numire a unor membri ai Guvernului, să se consulte cu Președintele României.
Această obligație rezidă în însăși textul Legii fundamentale, respectiv în art. 85 alin. (2) așa cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudența constituțională. Astfel, prin Decizia nr. 98/2008 Curtea Constituțională a constatat că „soluția prevăzută la art. 85 alin. (2) din Constituție reprezintă o aplicație a concepției legiuitorului constituant care a stat la baza principiului echilibrului puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, principiu aplicat, în egală măsură, în modul de atribuire și de exercitare a competențelor tuturor autorităților publice, inclusiv a celor care fac parte din aceeași putere, dintre cele 3 prevăzute de textul menționat.
Pe baza acestui principiu, pentru evitarea blocajelor instituționale și pentru buna lor funcționare, autoritățile publice au obligația să colaboreze." De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că "raporturile dintre Președintele României și primul-ministru nu pot fi pur formale." Ulterior, prin Decizia nr. 799/2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituției României, Curtea Constituțională - chemată să se pronunțe cu privire la completarea art. 85 cu un nou alineat, alin. (21), potrivit căruia „Propunerea primului-ministru de revocare și de numire a unor membri ai Guvernului se poate face numai după consultarea prealabilă a Președintelui” - a reținut că luând în considerare argumentele statuate prin Decizia nr. 98/2008: „completarea textului constituțional în sensul consultării Președintelui de către primul-ministru înaintea propunerii de revocare sau de numire a unor membri ai Guvernului constituie consacrarea în norma constituțională a soluției pronunțate de Curtea Constituțională.”
Trebuie subliniat faptul că această dezlegare și consacrare la nivel constituțional a obligației consultării prealabile formulării propunerii de remaniere a fost oferită în contextul în care, examinând proiectul legii de revizuire a Constituției, Curtea a observat că prin noua reglementare propusă s-a urmărit tocmai clarificarea instituțională și reglementarea unor soluții de natură să determine cooperarea autorităților publice și eliminarea blocajelor ce ar putea să apară în raporturile dintre ele, ținând seama, îndeosebi, de jurisprudența Curții Constituționale exprimată în ultimii ani ca urmare a conflictelor juridice de natură constituțională pe care le-a soluționat.
De aceea, apare ca paradoxal demersul prim-ministrului care, ignorând o conduită impusă de instanța constituțională tocmai în vederea prevenirii blocajelor instituționale, pretinde validarea efectelor comportamentului său de către Curtea Constituțională, cu ocazia soluționării unui conflict juridic de natură constituțională.
De altfel, în ceea ce privește numirea miniștrilor, prim-ministrul, prin cererea formulată (pag. 11 din cerere) recunoaște necesitatea ca cei doi actori politici - Președintele României și prim-ministrul - să colaboreze în vederea identificării unei soluții de numire a unui nou ministru. În acest context, susținerea potrivit căreia prim-ministrul „s-a conformat obligației sale constituționale și a procedat la propunerea de noi miniștri” este nefondată întrucât aceasta nu reprezintă o obligație constituțională, ci o decizie politică a prim–ministrului.
În realitate, obligația stabilită de textul constituțional ce ar trebui să însoțească decizia politică este aceea a consultării Președintelui României, în ipoteza în care se consideră necesară remanierea. În plus, remanierea miniștrilor este o procedură ce pornește întotdeauna din inițiativa prim-ministrului, singurul în măsură să aprecieze cu privire la oportunitatea unui asemenea moment.
De aceea, inițiativa dialogului interinstituțional aparține întotdeauna prim-ministrului. Față de cele de mai sus, vă rugăm să observați că prim-ministrul a avut o conduită neloială, a nesocotit o obligație ridicată la rang constituțional prin jurisprudența Curții Constituționale și, implicit a încălcat deciziile general obligatorii ale forului constituțional.
Pentru aceste motive, un eventual conflict juridic de natură constituțională cu privire la soluționarea propunerilor de revocare și numire a unor miniștri ar fi putut fi generat tocmai de omisiunea prim-ministrului de a se consulta cu Președintele României înaintea formulării propunerilor.
Președintelui României nu i se poate imputa o conduită abuzivă sau arbitrară în exercitarea atribuției prevăzute la art. 85 alin. (2) din Constituție, câtă vreme a acționat cu loialitate constituțională și bună-credință în raporturile cu primministrul. Astfel, în ziua imediat următoare propunerii de remaniere, Președintele României a răspuns solicitării prim-ministrului, numind în funcție 6 miniștri din cele 8 propuneri înaintate. Răspunsul rapid al Președintelui la cererea de remaniere înaintată de prim-ministru, chiar în absența oricărei consultări inițiate de prim-ministru, reprezintă o dovadă de colaborare loială, care a ținut cont de rațiunile acestui demers. De asemenea, în aceeași zi, Președintele României a menționat că în ceea ce privește două portofolii, propunerile vor fi refuzate.
Într-o interpretare cu bună-credință a acestei declarații și față de faptul că o mare parte dintre cei propuși fuseseră numiți, prim-ministrul era obligat la inițierea unei consultări cu Președintele pe această temă și trebuia să aștepte comunicarea motivării refuzului. În esență, declarația publică a Președintelui României cu privire la intenția refuzului nu poate fi în niciun caz asimilată cu un refuz nemotivat. În plus, față de intenția unui viitor refuz a doi candidați, amânarea revocării celor doi miniștri propuși inițial a fi remaniați reprezintă mijlocul prin care Președintele României și-a respectat rolul său constituțional, asigurând buna funcționare a acelor ministere. Motivele refuzului de numire nu pot fi cenzurate de prim-ministru, dar nici ignorate de acesta, cu atât mai mult cu cât verificarea candidatului - în limitele stabilite prin jurisprudența Curții Constituționale - implică îndeplinirea atât a unor cerințe obiective, cât și a unora subiective.
Cunoașterea acestor cerințe ar trebui să îl orienteze pe prim-ministru în formularea viitoarei propuneri. În virtutea principiului colaborării loiale, motivele refuzului, mai ales atunci când acesta este fundamentat pe neîndeplinirea condițiilor legale, îl împiedică pe prim-ministru să propună aceeași persoană pentru alt portofoliu atunci când avem de-a face cu o remaniere mai amplă a Guvernului. Neașteptând motivele refuzului - act prin care Președintele României și-ar fi exercitat dreptul de a refuza propunerea inițială - prim-ministrul a procedat de o manieră neloială constituțional, forțând numirea unor miniștri pe motiv că Președintele nu mai are dreptul să procedeze la o analiză.
În opinia noastră, acest drept nu poate fi considerat epuizat întrucât, pe de o parte, nu a existat o consultare, iar pe de altă parte, prim-ministrul și-a înlocuit propunerea inițială. Lipsa unei conduite loiale în raporturile cu Președintele României este evidențiată și de faptul că, în data de 30 noiembrie a.c., prim-ministrul a transmis două solicitări de eliberare din funcție a celor doi miniștri, ce vizează motive diferite de încetare a funcției de ministru. Chiar dacă acestea au același rezultat – încetarea funcției de ministru - prim-ministrului îi revenea obligația de a aprecia cu privire la prevalența unuia sau altuia dintre aceste motive. De altfel, nici din motivarea actului de sesizare a Curții Constituționale cu prezentul conflict nu rezultă cu claritate căreia dintre propuneri ar trebui să îi dea curs Președintele României.
Astfel, sesizând instanța constituțională cu o cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și Guvernul României/prim-ministru pe de altă parte, conflict determinat de „refuzul revocării și, respectiv numirii unor miniștri la propunerea prim-ministrului”, autorul sesizării solicită Curții Constituționale pronunțarea unei decizii prin care: „- să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și Guvern/prim-ministru, pe de altă parte, conflict generat de refuzul Președintelui de a da curs și celei de-a doua propuneri a prim-ministrului pentru numirea unor miniștri; - să se soluționeze conflictul, în virtutea dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora Curtea Constituțională „este garantul supremației Constituției”, arătând conduita în acord cu prevederile constituționale la care autoritățile publice trebuie să se conformeze.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3), (4) și (5) din Constituție, România este stat de drept, organizat potrivit principiului separației și echilibrului puterilor-legislativă, executivă și judecătorească, stat în care respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Aceasta înseamnă exercitarea de către Președintele României a competențelor stabilite de lege în conformitate cu prevederile constituționale, cu obligația de a lua act de cele două demisii, de a declara vacante funcțiile de membru al Guvernului și de a numi noii miniștri propuși de prim-ministru, care și-a exercitat competența sa constituțională de a veni cu o a doua propunere după primul refuz al Președintelui.”
Or, așa cum a stabilit Curtea Constituțională, raporturile dintre prim-ministru și Președintele României nu pot fi pur formale. Tot astfel, nici deciziile Curții Constituționale nu pot fi aplicate formal, într-o mimare a respectării acestora de către autoritățile publice. Față de cele arătate, urmează să constatați că prin conduita sa, Președintele României a acționat cu respectarea competențelor sale, în limitele prevăzute de Constituție și în acord cu jurisprudența Curții Constituționale.
Față de cele de mai sus, urmează să constatați că nu suntem în prezența unui conflict juridic de natură constituțională generat de refuzul Președintelui de a da curs și celei de-a doua propuneri a prim-ministrului pentru numirea unor miniștri, întrucât prim-ministrul a refuzat să-și îndeplinească obligația de consultare anterior formulării propunerilor de revocare și numire a unor miniștri și nu a așteptat transmiterea în scris a unui refuz motivat.
În consecință, nu se poate da curs celor solicitate de prim-ministru.
În opinia noastră, Curtea Constituțională luând în considerare propria jurisprudență anterioară, urmează să rețină obligația prim-ministrului de a iniția consultări cu Președintele României și de a formula o nouă propunere, numai după comunicarea în scris a motivelor refuzului, iar în ceea ce privește următoarea nominalizare, să rețină imposibilitatea prim-ministrului ca, în cazul unei remanieri mai ample, să propună aceeași persoană pentru un alt portofoliu, atunci când refuzul a fost justificat de neîndeplinirea condițiilor legale.
În considerarea argumentelor expuse mai sus, vă solicit să constatați că nu a existat și nu există un conflict juridic de natură constituțională între Președintele României pe de o parte, și Guvernul României/prim-ministru, pe de altă parte, generat de conduita Președintelui României.
