DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Exludere de răsunet în PNL: Fostul deputat Alin Popoviciu va fi 'executat'

national.ro
Alin Popoviciu

Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a declarat, luni, că pentru doi dintre consilierii judeţeni PNL, Alin Popoviciu şi Călin Roman, care au probleme de imagine şi nu au renunţat la mandatele de aleşi în forul legislativ timişean, va fi demarată procedura de excludere din partid. Cei doi au avut termen până luni, la ora 12,00, să decidă dacă se retrag de bună voie din CJ sau vor fi excluşi.

"Vrem să schimbăm modul de a face politică. Toţi cei din nucleul zero trebuie să îşi asume eşecul alegerilor în Timişoara, aşa cum au făcut-o Nicolae Robu şi Dan Diaconu. Problemele de imagine nu trebuie să mai afecteze credibilitatea PNL şi a candidaţilor filialei. Dacă am face altfel, ar însemna doar să băgăm gunoiul sub preş, iar în politică trebuie să avem responsabilitate şi asumare", a precizat Alin Nica, luni, într-o postare pe pagina facebook a PNL Timiş.

Alţi doi consilieri judeţeni liberali, Cosmin Ligius Buboi şi Nicolae Bitea, au renunţat la mandate.

După alegerile din 2016, Alin Popoviciu, candidat pentru preşedinţia CJ Timiş, a fost considerat responsabil de pierderea şefiei administraţiei judeţene, dar şi pentru că partidul nu a obţinut un scor mai bun în judeţ.

Călin Roman, fiu al primarului liberal din oraşul Deta, a fost condamnat, în anul 2013, cu suspendare pentru un scandal dintr-un bar din oraşul Deta, iar în 2014 a fost condamnat pentru deţinere ilegală a unei arme. Prin contopire, a executat o condamnare de doi ani şi două luni.

Întrebat de presă despre prezenţa lui Călin Roman pe lista de candidaţi liberali pentru Consiliul Judeţean, fostul preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a declarat în vară că nu are ce să-i reproşeze, acesta "fiind prins într-o circumstanţă nefericită".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.