Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Extremism și vot de protest în 2020

alegeri vot

Calitatea primordială a democrației nu este aceea de a reprezenta fidel voința populației sau aceea de a aduce prosperitatea ci aceea de a împiedica adversitățile să devină iremediabile. Interesele contradictorii pot produce violență. Ideile contradictorii pot produce violență. Dar democrația mediază interesele și ideile și previne, astfel, ca ele să fie duse la consecințe violente. De aceea democrațiile funcționale tind să aibă atât pace internă cât și un grad de agresivitate externă mai mic (cel puțin față de alte democrații).

Pe de altă parte, calitatea reprezentării ideilor și intereselor influențează eficiența democrației. Dacă cetățeanul nu se simte reprezentat atunci se va putea considera rănit în loialitatea sa față de societate și vătămat în interesele sale legitime. O asemenea dezabuzare contribuie (de obicei alături de un sentiment de primejdie) la ascensiunea unor politicieni precum Donald Trump sau Marine le Pen.

Ori, deși alte semne ale democrației românești se îmbunătățesc, calitatea reprezentării este din ce în ce mai proastă.

Citiți și: Democrația românească, la raport

Agenda cetățeanului vs agenda partidelor

Cel puțin de la izbucnirea crizei, cetățeanul dorește ca Guvernul să lucreze pentru un nivel de trai mai ridicat, combaterea corupției și un sistem de sănătate mai performant. procentele acestor trei orientări pot varia iar prima dintre ele combină aspecte destul de complexe. Dar, în esență, asta este tot. Ei bine, partidele au cam renunțat fie și să pretindă că urmăresc aceste obiective. Intrați pe site-ul primelor cinci partide și căutați referințe le cele trei teme. Nu veți găsi. Dar, ați putea spune, cu siguranță PSD face referiri la protecția socială și USR la anticorupție... Nu, deloc.

Ca să fim mai preciși, PSD este indiferent pe tema sănătății, ostil pe tema anticorupției și nominal interesat de ridicarea nivelului de trai. Problema PSD este că pare pregătit sa distrugă elemente de sustenabilitate a siguranței sociale și economice a cetățeanului pentru a obține o fereastră de grație în care să poată adopta o pseudo-reformă a Justiției.

Opoziția este și ea cvasi-indiferentă la tema sănătății, confuză în privința ridicării nivelului de trai și activă abia în domeniul anticorupției (excluzând PMP).

Autism, frustrare, protest

Partidele nu mai vorbesc suficient despre problemele electoratului ci insistă inutil pe acele probleme care ii interesează pe ei. PNL vorbește despre PSD, USR despre USR, PSD despre statul paralel și PMP despre... Traian Băsescu (?). În aceste condiții electorii pot să înceapă sa caute pe alții care să îî reprezinte. Doar că, în cazul unui vot de protest, cetățenii nu mai vor să le fie rereprezentate opțiunile pozitive din agenda publică ci se mulțumesc să le fie reprezentat protestul. În 2016 am fi putut și noi avea un asemenea val dar el a fost capturat de USR și PMP. În acest moment, însă, cele două partide au a se teme nu doar că pierd valul ci și că pierd accesul în Parlament la următoarele alegeri.

Politica, însă, are oroare de vid. Dezamăgiții nu vor îngroșa toți rândurile absenteiștilor ci unii vor căuta un nou vehicul prin care să își semnalizez nemulțumirea. Deja, dacă privim dincolo de aparențe, putem intui candidați. Clasici sunt Victor Ponta (mereu în căutarea unei noi surse de voturi) și Marian Munteanu (care nu a terminat de salvat România.) Dar dacă privim și mai adânc în cotloanele rețelelor sociale îi găsim și pe profesorul Florin Diaconu care comentează ținuta studentelor de origine musulmană și propune întâlniri de ziua națională. Sau Mălin Bot care ne-a anunțat de curând pe Facebook cum că are un vis. Mi s-a sugerat la un moment dat și numele lui Alexandru Cumpănașu. Probabil, pe undeva pe acolo va fi și Sebastian Burduja, care la un moment dat se va sătura să fie refuzat de USR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.