Premium
A apărut raportul "Starea globală a democrației" al celor de la Institutul pentru democrație și asistență electorală. Este interesant să urmărești, conform indicatorilor cantitativi propuși de raport, evoluția României de la revoluție și până din ziua de astăzi. Citind acest raport, oricare ați crede că a fost cea mai democrată guvernare, șansele sunt că veți fi surprinși.
Raportul nu prezintă un singur indicator global ci, în mod fericit după părerea mea, prezintă diferite dimensiuni ale democrației fără a le comasa forțat. Vom urmări și noi aceste dimensiuni.
Reprezentativitatea guvernării crește la începutul anilor 90 (evident), observându-se îmbunătățirea situației în 1996. Pe timpul guvernului (mai mult sau mai puțin minoritar) al lui Călin Popescu Tăriceanu vedem o scădere iar după alegerile din iarna lui 2012 o creștere. La finalul perioadei (2015) România este aproape de media regiunii, dar nu de cea a Uniunii Europene.
Respectarea drepturilor fundamentale este într-o foarte ușoară creștere în după 1990, dar mereu sub media regională. Vedem o distanțare în 1994 și apoi în 2001 și apoi o recuperare în 2007-2008, inclusiv pe fondul deteriorării situației în regiune.
În 2013 are loc o deteriorare a situației atât în România cât și în Uniunea Europeană.
La capitolul ținerii guvernului sub control, România progresează cvasi-constant din 2005, cu o cădere de etapă în 2012. Din 2013 suntem practic la egalitate cu media regională (pe fondul deteriorării situației în UE.
În ceea ce privește imparțialitatea administrației publice suntem dureros în urma regiunii și extrem de dureros în urma Uniunii Europene. După îmbunătățirea dată de căderea comunismului, foarte puțin se schimbă în domeniu. Vedem o îmbunatățire în 1996, apoi o foarte ușoară depresiune în perioada lui Năstase și primul an al guvernării Tăriceanu. "Reforma statului" desfășurată de Emil Boc nu pare să fi avut un efect în această direcție. În 2014 și 2015 vedem un trend ascendent mai clar. Sunt curios cum ar arăta graficul adus la zi.
În metodologie indicatorul este operaționalizat ca absența corupției, plus aplicarea previzibilă a legii.
Participarea societății civile este destul de constantă, cu creșteri în 2005, api în 2013 și 2015 (se văd aici și efectele manifestațiilor). De remarcat că pentru o lungă perioadă de timp regiunea central-est-europeană s-a ridicat semnificativ deasupra noastă la acest capitol.
Și iată zona unde ne ridicăm deasupra Europei: democrația directă. Nu am verificat exact cum este evaluat acest indicator, dar pentru România se vede clar influența referendumurilor, fiecare an cu referendum urcând indicatorul pe noi înălțimi.
Ce constatăm punând cap la cap aceste date? Că, după marele salt făcut la finalul lui 1989 nu a existat guvern magic care să mănânce democrație pe pâine. Este adevărat că anii 2013-2015 aduc unele îmbunătățiri vizibile dar asta nu este decât parțial meritul guvernării. Reprezentativitatea guvernamentală și (într-o anume măsură) administrația mai imparțială reflectă probabil eforturile puterii. Dar mobilizarea societății civile, inclusă în scoruri, este făcută împotriva și nu în sprijinul guvernării. Iar efectul DNA, care nu apare în graficele de mai sus, este vizibil dacă ne uităm la unii sub-indicatori.
Conform datelor raportului, perioada lui Traian Băsescu este o perioadă de stagnare democratică, cu un ușor minus pe timpul guvernării minoritare a lui Călin Popescu Tăriceanu și un plus pe linia controlului asupra Guvernului. (Nu sunt sigur cum s-a ajuns la ideea ca guvernul Boc se afla sub control democratic, dar va spun datele pe care le am.)
Și mai departe în spate tot așa, cu probleme mai mari sau mai mici. Dar asta nu trebuie să ne facă să ignorăm tendința pe termen lung, care este de îmbunătățire. Pe măsură ce situația în Europa Centrală și de Est (sau în întreaga Uniune) se înrăutățește România ajunge chiar să fie o țară medie în regiunea sa, recuperând decalajul produs de ani de lene democratică.
Puteți vedea indicatorii aici.
