DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Facebook lansează rame speciale de profil pentru cei vaccinaţi

Freepik.com
Facebook

Utilizatorii care s-au vaccinat împotriva COVID-19 vor putea să le arate prietenilor şi să-i încurajeze pe aceştia să facă acelaşi lucru prin intermediul pozei de profil şi cu ajutorul unei noi facilităţi a reţelei sociale, potrivit news.ro.

În timp ce numărul celor vaccinaţi creşte de la o zi la alta, Facebook anunţă un nou instrument prin care aceştia se pot folosi de poza propriului profil pentru a arăta că s-au vaccinat - nu ca o laudă, ci ca o încurajare pentru ceilalţi.

Citește și: EXCLUSIV Fostul ministru Pintea IA CU ASALT specialiștii din DNA - Afirmă că ei nu fac parte din organul judiciar și vrea ANULAREA actelor lor în cazul de mare corupție

Folosirea pozei de profil ca mijloc de transmitere a unui mesaj nu este idee nouă. Cu ajutorul instrumentelor terţe, sau pe cont propriu, utilizatorii reţelei sociale s-au folosit şi până acum de aceste imagini pentru a arăta că susţin o cauză, inclusiv politică.

De data aceasta, ideea vine chiar de la Facebook care a dezvoltat un instrument prin care utilizatorii pot aplica o ramă în jurul imaginii de profil, ramă pe care este inscripţionat “m-am vaccinat împotriva COVID-19”.

Citește și: BREAKING Fostul șef DIPI Gelu Oltean și 'prietena' sa, Vanessa, LUNGESC NEJUSTIFICAT dosarul 'Ayahuasca' - Avocat amendat cu o mie de lei pentru trei RECUZĂRI

Ca majoritatea noutăţilor lansate de Facebook şi aceasta este disponibilă, la început, doar în Statele Unite, unde textul este generat în limbile engleză şi spaniolă.

Concret, în acest caz, Facebook spune că lucrează împreună cu HHS ( U.S. Department of Health and Human Services) şi CDC (Disease Control and Prevention).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.