DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fântână Miorița, din apropierea Gării Băneasa, a redevenit funcțională, după reabilitare (FOTO)

facebook.com/ Gabriela Firea
Fantana Miorita

Fântâna Miorița, din apropierea Gării Băneasa din București, a redevenit funcțională, vineri seara, după un proces amplu de restaurare, a anunțat, pe pagina de Facebook, primarul general Gabriela Firea.

Fântâna Miorița, amplasată la intrarea în Capitală, în zona de Nord, sectorul 1, în apropierea Gării Băneasa, în fața Muzeului de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici” a redevenit funcțională, vineri seara.

„Reconstituirea din punct de vedere artistic s-a făcut în baza schițelor originale, a planurilor existente ale acestui simbol emblematic al orașului. Lucrările de recondiționare au fost realizate din materiale de înaltă calitate care să păstreze autenticitatea operei. Pentru eficientizarea procesului de reabilitare, lucrările au fost separate în cele de restaurare a mozaicului și lucrări operaționale care au prevăzut intervenții arhitecturale, de structură, de înlocuire a instalațiilor și echipamentelor învechite. În prezent, Fântâna Miorița integrează tehnologii care permit operarea în regim automatizat, dar și consum redus de energie”, a scris primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, pe pagina de Facebook.

Mozaicul Fântânii Miorița, realizat în urmă cu 80 de ani de Milița Petrașcu, cea mai înzestrată femeie-sculptor a României în secolul XX, se afla într-o stare de degradare ce nu permitea restaurarea in situ, astfel că acesta a fost scos cu avizul Ministerului Culturii, restaurat de muzeografi și replantat, după execuția lucrărilor de consolidare a monumentului.

Primarul explică faptul că, exact ca în momentul inaugurări, pe fațadele monumentului se găsesc frize de mozaic alb și negru, fixate în piatră, care ilustrează scene din balada Miorița. Pe una din părți sunt reprezentați cei trei ciobani și cele trei turme de oi, iar pe cealaltă parte este ilustrată nunta stâpânului Mioriței și moartea acestuia.

Fântâna Miorița a fost realizată după planurile arhitectului Octav Doicescu și a fost inaugurată în toamna anului 1936, cu prilejul manifestărilor „Luna Bucureștilor”, eveniment în cadrul căruia a fost inaugurată și expoziția Satului Românesc, astăzi „Muzeul Satului”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.