Vrei să mănânci numai verzituri, ca vacile? Ok, dar nu mă ciocăni la cap să vreau şi eu. Nu încerca să mă stresezi cu preferinţele tale, lasă-mă în cartofii mei prăjiţi cu friptură, în costiţa cu fasole.
N-o să spun că eşti prost, că doar ăia, de obicei, renunţă la diversitate pentru o înregimentare fanatică. E opţiunea ta, să fii sănătos şi la portofel gros. Cum a mea e să fiu ca părinţii, bunicii şi străbunicii. Şi, coborând cu un lift imaginar spre străfundurile istoriei, ca Adam şi Eva. Un şir de oameni şi ei, oarecum apţi cu judecata.
Respectă-mi tabieturile, ca să-ţi respect alegerea. Nu-mi tulbura apele. Suntem pe drumuri diferite, majori. Cum tac, taci şi tu.
Dar, bag de seamă că tu ai mâncărimi la limbă, îmi încalci setul minimal de reguli de convieţuire paşnică. Ca fixist, n-ai astâmpăr. Simţi nevoia să-ţi predici adevărul, convingerea vieţii. Chiar să te uiţi chiorâş în farfuria mea la crâşmă, cu chipul ca un semafor al dezaprobării, mă apostrofezi pentru meniul ales. Şi te înghesuie și tupeul să mă numeşti imoral, fiindcă îmi place carnea (citiţi aici!). Dacă te numeşti vegan, ai impresia că eşti piercingul din buricul pământului.
Data viitoare, dragi cititori, dacă vă agresează verbal grupuri de muiuţi şi muiuţe vegane, cu pancarde în mâini, prin restaurante, unde ieşiţi cu iubitele sau soţiile, uitaţi câteva minute să vă comportaţi ca domnii. Aceşti fascişti ai mâncării nu înţeleg de vorbele blânde și și-au făcut un obicei din terorizarea mesenilor. Decât să rămâneţi cu mâncarea în gât, mai bine să li se storcoşească lor repede cuvintele pe buze. Dacă vă prefaceţi că-i ignoraţi, activiştii vegani se simt încurajaţi. Nu plătiţi la restaurant ca să fiţi deranjaţi de fanatici. Cu ei e de tăiat de la rădăcină, fără menajamente.
Vegani, astâmpăraţi-vă!
Comentează