Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fenomenul Brăila: ONG-uri susțin că elevii slabi sunt opriți abuziv să intre în evaluările naționale

Aproape 100 de ONG-uri au adresato scrisoare deschisă către oficialitățile statului român acuzând faptul că școlile și inspectoratele școlare nu au permis elevilor mai slabi să participe la evaluările naționale pentru a ține sus media școlii și a județului în comparație cu alte școli și județe. Conform ONGurilor:

Cel mai reprezentativ exemplu în acest sens este ilustrat în cazul unităților de învățământ din județul Brăila. Deși aici în 2016-2017 nota medie la evaluarea națională a fost a doua cea mai mare din țară (7,29), (...), ponderea elevilor din clasa a 8-a care nu au susținut evaluarea națională a fost cea mai crescută din România (36,5%), mai mult cu 3 procente față de anul școlar anterior.

Afirmațiile autorilor sunt susținute de graficul de mai jos.

content-image

Corelația este destul de slabă, ceea ce sugerează că există suficient de multe zone "normale" care trag media în jos. O serie de hărți ne ajută să identificăm care ar putea fi unele dintre regiunile cu probleme. Graficele de mai jos reprezintă hărți ale ratei de neparticipare la testele naționale (sus) vs mediile la evaluarea națională (jos). Ele sunt făcute de Human Catalyst, autorii studiului pe care este bazată scrisoarea deschisă. Pentru anul școlar 2016-2017 (dreapta) am încercuit cu roșu zonele care par problematice în sensul că au avut o rată mare de absență de la testările naționale dar note bune la aceste testări. Câteva județe identificate vizual sunt Clujul, Iașiul , Galațiul și, desigur, Brăila.

content-image

Pentru a dovedi că nu este o simplă coincidență, scrisoarea deschisă citează mai multe surse cu care Human Catalyst s-a aflat în contact.

Iulian Cristache, președinte FNAPIP, 14.05.2018: „Suntem conștienți de existența „Fenomenului Brăila”, însă momentan nu avem suficiente date despre dimensiunea sa la nivelul țării”.
Inspector Școlar, discuție telefonică 10.05.2018: „Această modalitate de a raporta medii mari la evaluările naționale și BAC se practică de mulți ani...dvs nu știați? Consider că de vină este presiunea care se pune pe profesori și inspectori de a obține medii cât mai mari la aceste examene.”
Director de școală, discuție telefonică 07.05.2018: „La noi în școală nu se face așa, am auzit însă prin țară că se apelează la astfel de metode.”

Scrisoarea este adresată următorilor:

  • Viorica DĂNCILĂ, Prim-Ministrul României;
  • Valentin POPA, Ministrul Educației Naționale;
  • Liviu Marian POP, Președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, Senatul României;
  • Camelia GAVRILĂ, Președinta Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, Camera Deputaților;
  • Iusein IBRAIM, Președintele Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, Camera Deputaților;
  • Marius -Petre NICOARĂ, Președintele Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, Senatul României.

Autorii cer să se ia măsuri de urgență ca măcar anul acesta să se îndrepte lucrurile:

Dat fiind că ne aflăm în perioada premergătoare evaluării naționale la clasa a 8-a și a examenului de Bacalaureat – când aceste practici se intensifică în școli - solicităm adoptarea de urgență a unor măsuri legale prin care să asigurați participarea elevilor absolvenți la examenele menționate conform legii și să descurajați, respectiv sancționați, responsabilii din educație (...) care împiedică accesul absolvenților la participarea la evaluări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.