Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Festivalul Internațional 'George Enescu' - Organizatorii anunță cea mai extinsă ediție de până acum

festivalul George Enescu

Cea mai extinsă ediție a Festivalului Internațional "George Enescu" de până acum debutează în toamnă și va ajunge în unsprezece orașe din România, potrivit Mediafax.

Unsprezece orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu" din acest an, față de șapte în ediția anterioară.

Publicul va avea ocazia să participe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiști internaționali împreună cu ansambluri și orchestre localela Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu-Mare și Piatra Neamț, pe lângă evenimentele care se desfășoară timp de 23 de zile la București.

În total, în țară, se vor desfășura 24 de concerte, dublu față de ediția anterioară. Artiști și ansambluri de talie mondială, precum Elisabeth Leonskaja, David Grimal, La Grande Chapelle Madrid, Anna Tifu, Kamerata Baltica, Charles Richard Hamelin, alături de mai tinerii artiști care au câștigat recent premii la prestigioase concursuri internaționale de vioară și pian, cum sunt Nobuyuki Tsujii și Ziyu He, vor prezenta recitaluri și concerte alături de filarmonicile locale, sub bagheta unor dirijori inspirați, cum sunt Gabriel Bebeșelea, Lera Auerbach, Jayce Ogren, Cristian Lupeș, Marco Angius, Adrian Petrescu și Brad Lubman.

Citește și: 'La Gomera' merge la Festival de Cannes. Corneliu Porumboiu a fost inclus în competiția oficială!

Concertele din țară se adaugă celor 84 de spectacole din București, care vor putea fi urmărite în toată țara prin video-streaming, pe site-ul Festivalului Enescu.

"Alături de partenerii noștri din țară am reușit, începând cu ediția2015, să apropiem de Festival comunitățile de melomani din mai multe orașe. Am început cu treiorașe, acum sunt unsprezece. Avem acum în Festival un total de 104 concerte iar în țară un număr dublu față de ediția anterioară. Am găsit deschidere și la artiștii care ne vizitează țara, și la cei din România. Ne-am dori ca această perioadă să fie peste tot una de celebrare a muzicii sub numele lui Enescu, cel care ne-a lăsat o moștenire chiar mai mare decât putem duce noi astăzi. Sper să ajungem să ne ridicăm la înălțimea acestei moșteniri si, de ce nu, putem să visăm la o ediție în cel puțin 41 de orașe din țară.Până atunci, experiențele live, în sălile de concert, în orașele care s-au implicat în Festival pot fi completate de toți melomanii, prin transmisiunile online", a declarat Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului Internațional George Enescu.

Achiziționarea biletelor pentru concertele din țară se va face local, modalitățile de achiziție fiind stabilite de organizatorii din fiecare oraș. Anunțurile de punere în vânzare au fost deja făcute și vor continua în perioada următoare.

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august - 22 septembrie. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida, și nouă orchestre de talie mondială.

Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, la Sala George Enescu de la Universitatea Națională de Muzicăși Teatrul Excelsior la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: "Mari orchestre ale lumii", "Concertele de la miezul nopții", "Recitaluri și concerte camerale", "Muzica secolului XXI", "Mozart Week in Residence" și "Forumul Internațional al Compozitorilor". De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.