Flagrant DGA - Un şofer a încercat mituirea unui polițist cu o mie de lei ca să nu îi facă dosar penal

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-05-2020

Actualizat: 25-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: bucurestifm.ro

Un şofer a fost prins în flagrant după ce a fost denunţat de un agent de poliţie căruia a încercat să-i ofere 1.000 de lei pentru a nu-i întocmi dosar penal şi pentru restituirea permisului de conducere, potrivit Agerpres.

"Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Anchete din cadrul structurii centrale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 32 ani, în timp ce dădea, cu titlu de mită, suma de 1.000 lei unui agent de poliţie", informează un comunicat al DGA, transmis, luni, AGERPRES.

Citește și: Lista persoanelor cu funcţii de conducere din Arad care au plătit la PSD pentru menţinerea în funcţii - Supărările generate de inegalitatea cotizaţiilor - dosar

Pe 22 mai, un agent de poliţie din cadrul Brigăzii Poliţiei Rutiere a Capitalei a formulat denunţ la Direcţia Generală Anticorupţie cu privire la faptul că un conducător auto depistat în trafic în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice i-a oferit 1.000 de lei pentru a nu-i întocmi dosar penal şi pentru restituirea permisului de conducere.

Denunţul a fost înaintat de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind organizată acţiunea de prindere în flagrant.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri