Actorul Florin Piersic l-a dojenit pe medicul militar Valeriu Gheorghiță pentru că s-a căsătorit. După ce i-a transmis felicitări pentru căsătorie, Florin Piersic a dezvăluit presei că medicul putea să evite nunta cu frumoasa actriță Monica Bîrlădeanu.
Altă treabă nu a avut numai să se însoare
„După ce am fost internat la spitalul SRI-ului, unde recunosc, cel care ieri s-a căsătorit cu o colegă de a mea și pe care o iubesc mult de tot și care este foarte frumoasă… noi vorbim acum de doctorul Gheorghiță Valeriu, care a avut grija mea și care și astăzi când vorbesc cu dumneavoastră, dimineață m-a sunat și a întrebat dacă sunt în regulă, că a primit felicitările mele, pentru că ieri s-a însurat. N-a avut și el altă treabă în loc să se însoare, dar treaba lui, foarte bine”, a declarat Florin Piersic, potrivit wowbiz.ro.
Florin Piersic își revine după o operație și o infecție severă
Marele actor Florin Piersic se află în plin proces de recuperare după o serie de intervenții chirurgicale suferite în luna mai a acestui an. Deși își continuă tratamentul și face exerciții de recuperare, Piersic a declarat că încă nu este pregătit să revină pe scenă, în principal din cauza căldurilor sufocante care au pus stăpânire pe România.
Florin Piersic a trecut printr-o perioadă dificilă din punct de vedere medical, fiind nevoit să ajungă pe masa de operație în luna mai. După intervențiile suferite, actorul a urmat un program intens de recuperare și, la câteva luni distanță, spune că starea sa de sănătate s-a îmbunătățit semnificativ. Cu toate acestea, medicii i-au recomandat să își mențină activitatea fizică, esențială pentru recuperarea completă.
„Eu sunt bine, mă mișc, merg. Pe mine mă seacă totuși de trei luni de zile sau două luni jumate, să stau numai în căldurile astea, toată lumea suferă din cauza asta”, a declarat actorul într-un interviu acordat postului România TV.
Comentează